Acasa Ford FOTO: Ford prezinta Fiesta restilizata, cu noi tehnologii si motor de 1 litru EcoBoost

FOTO: Ford prezinta Fiesta restilizata, cu noi tehnologii si motor de 1 litru EcoBoost

de Adrian Mitrea

Ford Fiesta Facelift 2012 (sursa - Ford)

Ford a prezentat primele fotografii si informatii despre versiunea restilizata a celei de-a sasea generatii a modelului Fiesta, lansata in 2008. Astfel, la patru ani de la introducerea pe piata, Fiesta primeste un design retusat, noi tehnologii si motorul turbo pe benzina de 1 litru EcoBoost. Pentru publicul larg, Fiesta restilizata va fi prezentata in premiera la Salonul Auto de la Paris (27 septembrie-14 octombrie).

Fiesta afiseaza noi faruri si lumini de zi cu LED, noi stopuri si un interior revizuit, precum si noi culori pentru caroserie. Cele mai importante noutati vin la capitolul motorizari pentru ca Fiesta primeste, odata cu acest facelift, si motorul turbo pe benzina de 1 litru EcoBoost. Ford nu a specificat in ce versiuni de putere se va gasi acest propulsor pe Fiesta, el fiind disponibil cu 100 Cai Putere (CP), 120 CP si 125 CP, in functie de model. Acest motor de 1 litru EcoBoost este motorul anului 2012.

click aici pentru galeria foto

De asemenea, pe Fiesta debuteaza in Europa si tehnologia MyKey, disponibila in SUA de mai multi ani. MyKey permite parintilor sa configureze special masina atunci cand copii lor se afla la volan. Spre exemplu, prin intermediul MyKey poate fi setata o limita de viteza, un nivel mai scazut al instalatiei audio si dezactiveaza instalatia audio daca centurile de siguranta nu sunt cuplate.

Pe Fiesta restilizata Ford introduce si tehnologia Sync – un asistent digital personal prin intermediul caruia pot fi utilizate anumite functii ale sistemului multimedia utilizand comenzi vocale. Primul model Ford care vine cu Sync in Europa este B-Max si AICI poti vedea cum functioneaza.

Ford a comercializat peste 15 milioane unitati Fiesta din 1976 si pana in prezent, timp in care modelul a ajuns la a sasea generatie.

Lasa un comentariu