Acasa Foto FOTO: Cum arata un Opel Kadett din 1970 restaurat de o familie de pasionati din Romania

FOTO: Cum arata un Opel Kadett din 1970 restaurat de o familie de pasionati din Romania

de Adrian Mitrea

Opel Kadett B restaurat de Bogdan si Viorel Burcea (sursa - Opel)

Un Opel Kadett B aflat aproape de stadiul de rabla a fost cumparat si restaurat de Bogdan si Viorel Burcea, doi pasionati de masini clasice, fiu si tata, care mai au in garaj si o masina de colectie Opel Super Six fabricata in 1938, a anuntat Opel Romania.

Cu 2,6 milioane de unitati produse, Kadett B este un reprezentant proeminent al modelelor compacte Opel, fiind precursorul modelului Astra. Cea de-a doua generatie Kadett a debutat in septembrie 1965 si a fost prezenta pe piata timp de opt ani. Masina restaurata la Bucuresti de Viorel Burcea si Bogdan Burcea a fost produsa in 1970 si are o caroserie mai rar intalnita, in 4 usi, care se numeste Kadett B LS Fastback.

click aici pentru galeria foto

Acest automobil a fost folosit exclusiv in Romania, unde a fost inmatriculat pentru prima oara in anul in care a fost produs. Romania este una dintre cele 120 de tari in care a ajuns modelul B de la Opel. Primul proprietar este si cel care a decis sa-l vanda dupa mai bine de 40 de ani, pentru echivalentul unui tichet pentru programul de casare. Fotografii cu masina in stare initiala pot fi vazute pe Facebook.

Timp de mai multe luni Viorel si Bogdan Burcea au lucrat la masina. Automobilul a fost demontat complet, curatat de rugina, iar piesele lipsa sau care nu au putut fi reparate au venit fie de la modele compatibile, fie de la alte Kadett-uri. Dintr-o astfel de masina dezmembrata au fost recuperate si folosite bordul, volanul si parbrizul. Tapiteria a ramas cea originala, insa plafonul si mocheta au fost complet refacute.

Cu Inspectia Tehnica Periodica valabila pana in 2014 si certificarea de Vehicul Istoric, Kadett B este din nou gata de drum.

„Ce demonstreaza acest proiect este ca pasiunea si perseverenta pot face dintr-o masina cu o baza corecta o posibila piesa de colectie. Parerea generala, ca sunt necesare investitii enorme de bani si de timp, este gresita. In garajul propriu, cu ajutorul prietenilor si dorinta de a repune pe picioare o masina care merita, am acordat Kadett-ului o a doua tinerete si, cine stie, poate alti 40 de ani de acum inainte”, Viorel Burcea.

Opel este singurul producator auto german care se poate mandri cu o traditie de 75 de ani in segmentul modelelor compacte, cu zece generatii de autovehicule lansate. Povestea de succes a autovehiculelor Opel compacte a inceput in anul 1936, odata cu lansarea primului model Kadett. Cu peste 100.000 de unitati vandute pana in 1940, acesta a contribuit la modelarea segmentului european. Pana acum, Opel a vandut in aceasta clasa 22 de milioane de masini.

Cu Kadett B, diversificarea clasei compacte a inceput cu adevarat la Opel, unde clientii puteau alege intre cinci variante de motorizare, de la 45 la 90 CP. Disponibil in versiunile sedan (cu doua sau patru usi), fastback (cu doua sau patru usi), coupe si station wagon cu trei sau cinci usi, coupe, dar si in varianta de lux, Olympia (1967-1971) si Rally, oferta Opel pe segmentul compact consta in 28 de combinatii Kadett si 9 pentru Olympia.

„Ascona” a debutat ca fiind numele editiei limitate Kadett produse si comercializate de Opel in Elvetia, in 1965. Cinci ani mai tarziu, numele era preluat de un model Opel de sine statator.

Tot in 1965, un studiu aerodinamic pentru un model coupe bazat pe Kadett B prezentat de Opel la Salonul Auto de la Frankfurt a generat suficienta atentie incat respectivul concept sa devina ulterior modelul Opel GT.

Incepand cu 1962, de la debutul lui Kadett A, si pana in 1973, inainte de aparitia Kadett C, Opel a fost renumit pentru sloganul sau publicitar avangardist, „Opel Kadett. Das Auto”. Circa 3,25 milioane de masini Opel s-au vandut sub acest text publicitar.

Bogdan si Viorel Burcea alaturi de Opel Kadett B si Opel Super Six (sursa - Opel)

comenteaza si pe gmclub

Lasa un comentariu