Acasa Industrie Continental a inceput langa Brasov constructia unei fabrici unde investitia va fi de 40 milioane euro

Continental a inceput langa Brasov constructia unei fabrici unde investitia va fi de 40 milioane euro

de Vlad Barza

La inaugurarea fabricii de la Ghimbav (sursa - Continental)

Furnizorul de componente auto Continental a inceput la Ghimbav constructia unei unitati de productie pentru pompe de alimentare si subansamble, fabrica urmand a fi gata in aprilie 2013 dupa investitii de 40 milioane euro. Germanii au in tara sapte unitati de productie si 10.500 angajati.

Evenimentul de punere a pietrei de temelie a avut loc pe 31 iulie in prezenta primarului orasului Brasov, George Scripcaru si a consulului general al Republicii Federale Germania, Thomas Gerlach. Fabrica va fi data in folosinta in aprilie 2013 si va avea la finalul primului an de activitate 550 de angajati.

„Continental pune astfel bazele celui de-al treilea centru de productie al Grupului Automotive in Romania. In noua fabrica se vor efectua toate etapele de productie, de la cablarea subansamblelor la productia de pompe de alimentare”, a spus Markus Distelhoff, directorul unitatii comerciale Fuell Supply, din cadrul diviziei Powertrain

Concernul Continental are toate cele cinci divizii reprezentate in Romania. Cu aceasta fabrica, numarul unitatilor de productie ale concernului in Romania ajunge la sapte. De la prima locatie deschisa in Romania, in urma cu 12 ani, concernul a investit peste 575 milioane euro. In 2011 au fost angajati 1.000 de oameni, iar pana la finalul anului 2012 se vor crea alte 1.000 noi locuri de munca.

Cu o cifra de afaceri de 30,5 miliarde euro in 2011, Continental se numara printre cei mai importanti furnizori pentru industria auto la nivel mondial. Pentru Continental lucreaza in prezent in jur de 167.000 de angajati in 46 de tari.

Pana la sfarsitul anului 2011, Continental a investit peste 575 de milioane de euro in activitatile din Romania. Atat Automotive Group cat si Rubber Group sunt reprezentate in tara. Continental detine sapte unitati de productie, trei centre de cercetare si de dezvoltate in Timisoara, Sibiu, Carei, Nadab, Brasov si Iasi. Continental este partener al unui joint-venture in Slatina si al unui centru de distributie al anvelopelor pentru Europa de Est, in Sacalaz.

Lasa un comentariu