Acasa Mercedes-Benz Dupa Ford, si Mercedes-Benz introduce in productia de serie centurile de siguranta cu airbag-uri integrate

Dupa Ford, si Mercedes-Benz introduce in productia de serie centurile de siguranta cu airbag-uri integrate

de Adrian Mitrea

Beltbag Mercedes-Benz (sursa - Daimler)

Dupa ce Ford a inceput in 2010 sa comercializeze modelul Explorer, in SUA, cu centuri de siguranta pe spate cu airbag-uri integrate, acum si Mercedes-Benz anunta ca acest tip de centura „va intra in productia de serie pe un model de lux” al marcii, fiind probabil vorba despre noa generatie a limuzinei Clasa S.

La fel ca si la Ford, centurile de siguranta cu airbag-uri sunt pentru locurile din spate. Ford inceput sa comercializeze masini cu centuri de siguranta cu airbag-uri in 2010 (optional, pe modelul Explorer, in SUA – n.r.), iar din 2013 acest tip de centura se va gasi si in dotarea noului Mondeo.

Mercedes-Benz spune ca noul tip de centura cu airbag, denumit Beltbag, este mai sigur pentru ca zona de contact, in caz de accident, este mai mare (intre corp si centura), fortele impactului fiind distribuite pe o suprafata mai extinsa.

Pe langa acest nou tip de centura de siguranta cu airbag, Mercedes-Benz a anuntat in februarie 2012 si introducerea in fabricatie a unui nou sistem de prindere pentru centurile din spate, cu bride retractabile si iluminate.

In SUA, centura de siguranta cu airbag a fost montata in premiera in 2010 pe modelul Ford Explorer, ca dotare optionala, iar circa 40% dintre clientii care au cumparat acest automobil au ales si noul tip de centuri spate. Ca si in cazul airbag-urilor conventionale, centurile de siguranta cu airbag se declanseaza complet in 40 milisecunde, cand senzorii de impact detecteaza un accident. Centura de siguranta cu airbag a fost prezentata de Ford sub forma de concept acum mai bine de zece ani, la Salonul Auto de la Detroit din 2001.

In cazul Mercedes-Benz, centura de siguranta cu airbag a fost prezentata ca idee pe conceptul ESF (Experimental Safety Vehicle), in 2009.

Lasa un comentariu