Acasa General Motors Seful Opel a fost concediat la nervi de CEO-ul General Motors, Dan Akerson, scrie presa germana

Seful Opel a fost concediat la nervi de CEO-ul General Motors, Dan Akerson, scrie presa germana

de Vlad Barza

Dan Akerson, CEO al General Motors (sursa - Reuters)

General Motors anunta pe 12 iulie ca seful Opel, Karl-Friedrich Stracke, se retrage, iar anuntul-surpriza are o explicatie: seful Opel a fost concediat la nervi de Dan Akerson, CEO al General Motors, in timpul unei vizite la cea mai mare uzina a marcii germane, scrie publicatia Handelsblatt. Presa germana relateaza ca Opel este intr-o situatie grava, iar schimbarile atat de dese de conducere ii distrug credibilitatea. In plus, Reuters citeaza analisti care spun ca este posibil ca GM sa fie, din nou, aproape de a renunta la Opel.

Publicatia germana Handelsblatt scrie ca Stracke ar fi fost concediat din cauza „unui impuls de moment” al CEO-ului GM, Dan Akerson, care tocmai vizita cea mai mare fabrica Opel, cea din Russelsheim. Publicatia scrie ca Akerson s-ar fi suparat fiindca Stracke i-ar fi spus ca tinta de economii stabilita pentru 2016 ar putea sa nu fie atinsa, scriu germanii.

Handelsblatt mai scrie ca aceasta concediere a lasat un „dezastru” la sediul central al Opel si caracterizeaza reactia lui Akerson ca fiind „lipsita de tact, tipica unui fost ofiter de marina”.

Financial Times Deutschland noteaza ca decizia semnaleaza „orice in afara de speranta din moment ce omul care trebuia sa taie costurile este concediat exact in mijlocul programului menit sa taie costurile”.

Publicatia FAZ scrie ca schimbarile atat de dese la sefia Opel, trei directori in mai putin doi ani, creeaza tulburari in companie si ii fac pe angajati sa fie tot mai demotivati. In plus, Handelsblatt face o observatie interesanta: Opel nu poate da vina pe scaderea dura a pietei auto europene fiindca si alte companii sufera dur – spre exemplu Fiat sau PSA -, insa niciuna nu are o traiectorie de prabusire asemanatoare cu cea a Opel. „Declinul Opel nu a fost cauzat doar de criza din piata, ci este si urmarea unor erori de management”.

Reuters a discutat cu analisti din piata care spun ca sunt semne ca GM ar vrea din nou sa renunte la Opel, dupa ce in 2009 grupul american batuse palma cu un consortiu condus de Magna pentru a-i vinde marca germana, insa americanii s-au razgandit cateva saptamani mai tarziu.

Situatia grava a Opel este surprinzatoare cu atat mai mult cu cat compania isi modernizeaza gama de modele cu masini reusite ca design, precum SUV-ul Mokka si modelul de oras Adam.

Totusi, cifrele nu arata bine: Opel a avut pierderi de circa 750 miliioane dolari in Europa anul trecut si un total de 3,5 miliarde dolari de cand GM a trecut prin dura restructurare din SUA.

Lasa un comentariu