Grupul Volkswagen anunta modificari importante la nivelul conducerii, incepand cu 1 septembrie, iar printre schimbarile notabile se numara trecerea lui Wolfgang Durheimer (53 ani), director general executiv (CEO) al Bentley si presedinte al Bugatti, la conducerea dezvoltarii tehnice in cadrul Audi. In locul sau la Bentley si Bugatti vine Wolfgang Schreiber (54 ani), actualul CEO la Volkswagen Vehicule Comerciale.
Noul CEO Bentley si presedinte Bugatti, Wolfgang Schreiber, lucreaza pentru Grupul Volkswagen din 1984. El a fost responsabil pentru transmisii si trenuri de rulare pentru doua modele Bentley: Continental GT si Arnage. In perioada 2003-2006 a lucrat la Bugatti ca director tehnic, printre altele.
Printre schimbarile importante se mai numara si trecerea lui Frank Welsch in fruntea dezvoltarii tehnice de la Skoda. El este in prezent seful dezvoltarii de caroserii la marca Volkswagen.
Toate aceste modificari de management sunt facute pentru a duce la indeplinire strategia pentru anul 2018.
Grupul Volkswagen urmareste sa fie, in 2018, liderul pietei auto mondiale din punct de vedere al numarului de unitati vandute, al situatiei financiare si protectiei mediului.