Acasa BMW VIDEO, FOTO: BMW M Drive Tour 2012. Spectacol pur, dinamica la superlativ

VIDEO, FOTO: BMW M Drive Tour 2012. Spectacol pur, dinamica la superlativ

de Adrian Mitrea

BMW M5 la BMW M Drive Tour 2012 (sursa - BMW)

Cea mai puternica litera din lume, cum le place celor de la BMW sa vorbeasca despre M, sufera transformari profunde in aceasta perioada. E o ocazie rara sa vezi in actiune si sa simti cum se face predarea de stafeta in familia M. Motoarele aspirate, fara turbo, isi iau usor-usor la revedere de la noi, numarul de cilindri scade, puterea creste si economia de carburant ajunge sa conteze chiar si la aceste masini de peste 100.000 euro. BMW M Drive Tour 2012 a ajuns in Romania sa ne arate ca lupul schimba parul, dar naravul ba!

Cea mai evidenta dovada in acest sens e noul M5, vedeta acestui eveniment. E si normal. E cel mai proaspat venit in familia M.

Principala noutate adusa de aceasta a cincea generatie a BMW M5 vine de sub capota. BMW a renuntat la celebrul motor V10 fara turbo pentru un V8 supraalimentat cu doua turbine – mai puternic si mai prietenos cu mediul. Aici poti sa vezi cel mai bine cum se schimba industria auto si masinile pe care le conducem azi, maine…

click aici pentru galeria foto

In dreapta lui Claudiu David am putut simti cum M5 se comporta ca un sef isteric. Cei 560 de Cai Putere (CP) trec de la o stare la alta, de la sportivitate la confort, in doar o secunda. Cat ai clipi, M5 se transforma dintr-o limuzina de lux intr-o fiara ce vrea sa te omoare. Aceasta dualitate cred ca este cel mai mare avantaj al lui M5. Joaca roluri diferite atat de bine!

Daca iti permiti sa cheltui intre 100.000 si 150.000 euro pe o masina, atunci M5 e ca o unealta multifunctionala care poate chiar sa inlocuiasca mai multe masini din garajul tau, de la masina pentru intalniri de afaceri, pana la cea cu care mergi in excursii cu familia sau pe care o alergi pe circuit precum un demon.

Dupa doua slalomuri printre conuri mi-am dat seama cat de bun trebuie sa fii ca sa poti conduce un M5. Cred ca „a pilota” e un termen mai potrivit pentru ce vrea sa spun. E obligatoriu sa iei lectii de pilotaj si sa mergi pe circuite ca sa ajungi sa cunosti cu adevarat un BMW M5 si sa profiti de stie sa faca.

M3 e de scoala veche. Are tot un motor V8, dar nu de 4,4 litri biturbo ca M5, ci de 4 litri aspirat. Livreaza 420 CP, nu 560 CP cum are M5, dar asta nu e o problema.

M3 este mai lent cu 0,2 secunde pana la 100 km/h decat M5 (4,6 secunde vs. 4,4 secunde). Nu se simte. E o masina pe care prin excelenta o pilotezi. Altfel nu ai cum.

M3 nu stie sa fie prea rafinat si are un apetit nebun pentru asfalt. E ca un pitbull nebun care vrea sa atace orice. Cam aceasta e senzatia cu care am ramas dupa doua ture de slalom printre conuri.

X5M si X6M, pe care ai fi tentat sa le bagi in aceeasi oala, sunt personalitati atat de diferite! Ambele au sub capota motorul lui M5, 4,4 litri biturbo, dar 555 CP, nu 560 CP ca M5.

X6M este un sinonim al M3-ului intre SUV-uri, iar X5M este echivalentul unui M5.

X6M are setari care-l fac sa rupa relativ usor aderenta pe spate, facandu-te sa te simti ca intr-o masina cu propulsie (doar tractiune spate). De fapt e 4×4, insa desteptul de xDrive e reglat in asa fel incat sa te poti distra bine de tot.

X5M pare masina ideala pentru un familist care vrea sa stie ca putine masini i-ar sta in cale cand pleaca in concediu. Masina ruleaza sigur, aproape deloc periculos, si are cel mai putin de spiritul M, in comparatie cu toate celelalte masini pe care le-am incercat: M5, M3 si X6M.

Altfel spus, gama BMW M e atat de complexa si diferita in acest moment incat poti sa-ti gasesti sufletul M pereche indiferent de ce personalitate ai. Si sa asisti la predarea de stafeta intre motoarele aspirate si cele turbo e un spectacol pentru simturi de-a dreptul fascinant!

In aceasta perioada in Romania au loc evenimentele BMW Rider Training si BMW M Drive Tour. Acestea sunt dedicate clientilor si presei, insa ele se vor incheia duminica, 20 mai, cu o serie de demonstratii cu acces liber pentru public, in cadrul parcarii Mall Baneasa. Demonstratiile vor avea loc intre orele 17:30-18:30 si dupa o pauza se vor relua intre orele 20:15-21:30.

BMW X5M la BMW M Drive Tour 2012 (sursa - BMW)

Lasa un comentariu