Directorul de comunicare al Tiriac Holdings, Cristina Munteanu, a anuntat ca paraseste compania in luna aprilie si merge pe o pozitie executiva in cadrul Asociatiei Distribuitorilor si Retailerilor Farmaceutici din Romania. Tiriac Holdings are in prezent circa 40 de firme si activeaza in domeniile auto, imobiliare, servicii financiare, leasing si transport aerian.
„Imi revine misiunea de a va informa ca, incepand cu luna aprilie, voi parasi Grupul Tiriac. In urma cu o luna am acceptat oferta de a ma intoarce sa lucrez in domeniul farmaceutic (…)”, se arata intr-un e-mail transmis presei.
Contactata de 0-100.ro, Cristina Munteanu a explicat ca merge sa lucreze la Asociatia Distribuitorilor si Retailerilor Farmaceutici din Romania, pe o pozitie de conducere.
Munteanu a lucrat in ultimii cinci ani ca director de comunicare al Grupului Tiriac.