Mercedes-Benz lanseaza SL 65 AMG, decapotabila cu motor V12 biturbo, de 6 litri, ce livreaza 630 Cai Putere (CP) si un cuplu maxim de 1.000 Newton-metru (Nm). Mercedes-Benz SL 65 AMG este mai usor cu 170 de kilograme decat vechiul model si „ingroapa” performantele oricum ridicate ale abia lansatei decapotabile SL 63 AMG.
Diferenta fundamentala intre SL 65 AMG si SL 63 AMG este motorul, prima avand un V12, iar a doua un V8. Pentru a scadea greutatea atat de mult fata de vechea generatie SL 65 AMG, Daimler a utilizat fibra de carbon si mai mult aluminiu pentru noul model.
click aici pentru galeria foto
Pentru a ajunge la 100 km/h, SL 65 AMG are nevoie de 4 secunde (4,2 sau 4,3 secunde pentru SL 63 AMG). Daca multe masini au nevoie de 11,8 secunde pentru atinge 100 km/h, ei bine, Mercedes-Benz SL 65 AMG atinge pragul de 200 km/h in acest timp – cifre impresionante pentru o decapotabila de clasa mare care cantareste cat un SUV (1.950 kg). Viteza maxima este limitata la 250 km/h.
Fata de vechiul SL 65 AMG, acest nou model este mai puternic si mai rapid si beneficiaza de o transmisie noua (Speedshift Plus 7G-Tronic) cu sapte viteze care se poate adapta fie pentru condus sportiv, fie pentru sofat relaxat.
Pe noul Mercedes-Benz SL 65 AMG debuteaza si noua identitate a diviziei de inalta performanta AMG, cu o grila noua.