Acasa Piata Auto Renault va prelua controlul Lada-AvtoVAZ in urmatoarele saptamani si intentioneaza sa produca masini electrice in China

Renault va prelua controlul Lada-AvtoVAZ in urmatoarele saptamani si intentioneaza sa produca masini electrice in China

de Vlad Barza

Carlos Ghosn (sursa - HotNews)

Renault va prelua pachetul majoritar al producatorului rus Lada (AvtoVAZ) in cateva saptamani, iar pe termen mediu si-a propus sa produca masini electrice in China, tara unde are o prezenta modesta acum, a declarat seful grupului, Carlos Ghosn, la prezentarea rezultatelor financiare pe 2011. Profitul net al Renault a scazut cu circa 40% anul trecut, insa vanzarile au atins un nivel record si au depasit valoarea de 42 miliarde euro.

In saptamanile ce vin Renault va ajunge sa detina majoritatea pachetului de actiuni al AvtoVAZ, producatorul masinilor Lada, companie la care Renault a preluat in 2008 un sfert din actiuni, pentru un miliard de euro. La uzina Lada vor fi produse masini pe paltforma Logan, iar Carlos Ghosn a spus ca detalii despre participatia Renault vor fi date peste cateva saptamani, dupa alegerile din Rusia care se vor tine in 4 martie.

Seful Renault a mai lasat sa se inteleaga ca ar fi interesat de deschiderea unei uzine de masini electrice in China, tara care a devenit cea mai mare piata mondiala, insa unde francezii au vandut numai 24.000 de masini anul trecut. Ghosn a spus ca masinile Renault trebuie sa ajunga in China si a adaugat ca autoritatile din cea mai populata tara incurajeaza doar investitiile care aduc si inovatii.

Presa chineza a scris ca o astfel de uzina Renault ar putea fi construita in orasul Wuhan din centrul tarii unde partenerul de alianta Nissan colaboreaza cu compania Dongfeng la o uzina auto.

Renault a afisat un profit net de 2,09 miliarde euro anul trecut, in scadere cu 39%, in timp ce cifra de afaceri a urcat cu 9%, la nivelul de 42,63 miliarde euro. Renault a vandut in 2011 un numar record de 2,72 milioane unitati, aproape o treime fiind din gama Entry.

Lasa un comentariu