Acasa Ford Nenzen, Ford Romania: Speram ca B-Max va atrage clienti de la Astra si Golf si va deschide interesul romanilor pentru monovolume

Nenzen, Ford Romania: Speram ca B-Max va atrage clienti de la Astra si Golf si va deschide interesul romanilor pentru monovolume

de Adrian Mitrea

Henrik Nenzen (sursa - Ford)

Ford B-Max, modelul pe care constructorul auto american il va produce exclusiv in Romania, va atrage clienti care in mod traditional se uita la masini de clasa C (compacte), cum ar fi Volkswagen Golf si Opel Astra, a declarat seful Companiei Nationale de Vanzari (CNV) a Ford in Romania, Henrik Nenzen. Potrivit acestuia, prin B-Max, romanii vor descoperi monovolumele mici si polivalente. O tinta de productie nu exista inca.

„Credem ca B-Max va fi un produs de mare succes in Europa si ca va fi repede acceptat de clienti. Este un model inovativ, nu are montant (stalp) B, asa ca accesul in automobil este fantastic. Deci cred ca B-Max va fi un succes, dar nu vreau sa avansez cifre astazi din cauza situatiei incerte din Europa, privind la Spania, Italia, Portugalia”, a spus Nenzen, dupa o conferinta de presa organizata de APIA pentru a prezenta statisticile pentru piata auto de anul trecut si previziunile pentru 2012.

click aici pentru galeria foto cu conceptul gata de productie B-Max

Intrebat daca B-Max va insemna pentru segmentul monovolumelor din Romania ce a reprezentat Duster pentru categoria SUV-urilor, adica un puternic motor de crestere a segmentului, oficialul Ford a spus ca prin B-Max romanii vor descoperi segmentul monovolumelor.

„Credem ca romanii sunt pregatiti pentru aceasta noua idee de automobil, MPV sau MAV (adica Multi Purpose Vehicle sau Multi Activity Vehicle). Este o masina care ofera multe avantaje si credem ca prin B-Max, in 2012, oamenii vor descoperi acest tip de masina. (…) Va atrage clienti care se uita la masini din segmentul C (compacte). Speram ca la masinile de clasa C concurente, nu de la Focus. Spatiul in interior este ca la o masina de clasa C, deci vom atrage clienti de la masini precum Astra, Golf si altele”, a explicat Nenzen.

El a reconfirmat ca in Romania va fi produs B-Max, motorul EcoBoost de 1 litru, cu trei cilindri (nume de cod Fox) si un al doilea automobil se va adauga lui B-Max ulterior (probabil EcoSport).

„Deci Craiova va fi una dintre mega uzinele pe care Ford le are in Europa. Nu avem o tinta de productie pentru ca este foarte greu de previzionat cum va evolua piata auto europeana”, a spus Henrik Nenzen.

Intrebat daca B-Max va avea un pret special pentru Romania, el a spus „desigur”, declaratie care a generat tot felul de speculatii in presa si titluri de tipul Ford B-Max va avea in Romania un pret mai mic comparativ cu alte tari.

In ceea ce priveste ingrijorarile mai vechi ale Ford legate de calitatea furnizata de uzina din Craiova, se pare ca lucrurile s-au rezolvat.

„Cred ca B-Max va avea un nivel de calitate foarte ridicat. Eu am fost in Rusia cand am demarat productia la uzina noastra de acolo si produsele fabricate la Sankt Petersburg erau la un nivel de calitate egal cu cel intalnit in uzinele din Germania. Acelasi lucru se va intampla si la Craiova, garantam asta. Oamenii care lucreaza pentru Ford la Craiova fac o treaba excelenta, ceea ce inseamna ca vom avea un nivel de calitate pe masura”, a explicat Nenzen.

Tot ce trebuie sa stii despre B-Max

Monovolumul Ford B-Max, a carui productie de volum va incepe la Craiova in primele luni din acest an, va ajunge mai intai la clienti din Occident, iar in trimestrul al treilea va fi livrat si catre cei din tara. Modelul Ford B-Max in versiunea de serie va fi prezentat la Salonul Auto de la Geneva (6-18 martie), iar peste 90% din productia de la Craiova este destinata exportului.

Ford a inceput in toamna lui 2011 productia de pre-serie a B-Max, iar prefectul judetului Dolj declara ca in luna martie 2012 Ford va face o proba generala a tuturor masinariilor si utilajelor, in aprilie va demara productia de motoare, iar in mai va incepe fabricatia de serie a modelui B-Max.

Ford B-Max poate fi incadrat in categoria monovolumelor de mici dimensiuni, avand ca principal rival Opel Meriva. Ford a prezentat B-Max ca pe un concept gata de productie, in premiera mondiala, in februarie 2011, iar versiunea de serie isi va face debutul la Salonul Auto de la Geneva din 2012 (6-18 martie.

Monovolumul B-Max va putea fi comandat, printre altele, cu o motorizare turbo pe benzina de 1 litru (EcoBoost), cu 120 Cai Putere (CP). Acest motor va fi produs si in Romania din prima parte a anului 2012, potrivit Ford. Cutiile de viteze vor fi importate.

B-Max nu are montant B (stalp central), la fel ca si conceptul Iosis Max din care se trage, si lasa pasagerilor un loc generos de acces in habitaclu. Structura de rezistenta laterala a masinii este totusi prezenta, integrata in „buza” anterioara a portierei din spate.

Modelul Ford B-Max pe care Ford il va produce exclusiv in Romania este o alternativa la modelul Fusion european si va ajunge sa-l inlocuiasca, spunea designerul executiv in cadrul Ford Europa, Martin Smith, intr-un interviu acordat 0-100.ro la Salonul Auto de la Frankfurt.

„Fusion este un exemplu clar de masina populara in anumite tari. Este un automobil simplu si robust pe care oamenii il cumpara tocmai pentru asta. Dupa cum stiti, in acest segment B din care face parte Fusion, Craiova joaca un rol foarte important pentru ca acolo vom produce B-Max. Acesta nu este un inlocuitor direct pentru Fusion, dar speram ca oamenii sa vada cat de practiv este B-Max, odata ce popularitatea lui va creste – fara montant B, usi culisante… Este un vehicul de familie mic, ca si Fusion. Nu are acele trasaturi de SUV, dar imi imaginez ca vom vinde la nivel european mai multe B-Max decat am livrat Fusion. In final Fusion va fi eliminat”, descria  Martin Smith modul in care vede evolutia modelului.

Lasa un comentariu