Acasa Fiat Fiat va produce din primavara lui 2012 un monovolum la uzina din Serbia

Fiat va produce din primavara lui 2012 un monovolum la uzina din Serbia

de Vlad Barza

Lancia Musa (sursa - Lancia)

Fiat va produce din mai sau iunie 2012 la fosta uzina Zastava din Serbia un monovolum compact destinat in special Europei, a declarat seful uzinei din tara vecina, citat de Bloomberg. Fiat ar trebui sa ajunga la o productie anuala de 250.000 vehicule la Kragujevac unde investitiile vor ajunge la un total de 850 milioane euro pana la finalul acestui an. Modelul va fi un succesor al Lancia Musa si Fiat Idea.

Fiat va construi in Serbia un MPV de clasa B cu cinci locuri si cu lungimea undeva in jurul a 4,1 – 4,25 metri, modelul urmand a fi prezentat la Geneva in primavara lui 2012, a spus Cesare Ferrara, seful Fiat Automobili Srbija.

Modelul e un posibil succesor al Fiat Idea si Lancia Musa si va avea si o versiune extinsa, cu sapte locuri. La uzina situata la 110 km de Belgrad vor fi produse si alte modele, capacitatea urmand a ajunge la 250.000 unitati/an, insa numai daca italienii vor considera ca exista cerere, MPV-ul va fi destinat in principal Europei, insa exportul in SUA nu poate fi exclus. Lancia Musa costa in prezent de la circa 18.000 euro, dar in rest gama marcii italiene a fost masiv modificata cu design provenit de la modele Chrysler

Investitiile Fiat in Serbia vor ajunge la 850 milioane euro la finalul acestui an, vechea uzina care a produs masinile Zastava – Yugo urmand a fi echipata cu utilaje moderne din Italia, Germania si Japonia. Productia limitata, de test, va incepe in cateva luni iar productia de serie va incepe in mai sau iunie 2012.

Ramane de vazut in ce masura va fi respectat calendarul. La fel ca si in cazul Ford Craiova si la sarbi investitia a fost deja decalata din cauza crizei.

Lasa un comentariu