Acasa Saab Agonia continua – Saab nu are nici luna aceasta bani sa-si plateasca toti angajatii

Agonia continua – Saab nu are nici luna aceasta bani sa-si plateasca toti angajatii

de Vlad Barza

Saab 9-3 ePower (sursa - Saab)

Perioada tulbure prin care trece Saab nu pare sa se apropie de sfarsit din moment ce a anuntat ca nu are fonduri pentru a plati salariile angajatilor care presteaza munca de birou. Saab a explicat faptul ca fondurile promise nu au sosit, insa spune ca e in cautarea unei solutii. Productia Saab e mai mult oprita din aprilie, iar compania nu-si revine, desi mai multe firme chineze i-au promis ajutoare.

Spyker, compania care detine Saab, a anuntat ca nu va putea plati salariile angajatilor care presteaza munca de birou fiindca banii promisi de mai multi investitori nu au ajuns la timp. Nici in iunie Saab n-a putut plati la timp salariile, insa pana la urma a gasit solutii.

Compania a produs doar cateva zile in ultimele patru luni si desi a semnat parteneriate cu mai multe companii chineze care promiteau ca vor investi si vor comanda un numar important de masini, putine lucruri s-au concretizat.

Saab este presata si de creditorii nerabdatori sa-si recupereze banii, iar recent a anuntat ca nu va putea relua productia pe 9 august, ci probabil la finalul lunii viitoare.

Lasa un comentariu