Acasa Dacia Pe platforma industriala a Dacia din Mioveni vor fi instalate panouri solare, in doi ani

Pe platforma industriala a Dacia din Mioveni vor fi instalate panouri solare, in doi ani

de Adrian Mitrea

Panouri Fotovoltaice (sursa - Renault)

Pe platforma Dacia de la Mioveni vor fi instalate, intr-un termen de circa doi ani, panouri solare furnizoare de electricitate, ca parte a strategiei companiei de protectie a mediului. In calcul este luata o suprafata de 100.000 de metri patrati (mp) care poate fi echipata cu panouri, pe platforma industriala, dar se analizeaza si posibilitatea de a monta panouri fotovoltaice si pe Centrul Tehnic Titu, a declarat Bernard Sonilhac, director executiv al directiei Renault Services Roumanie.

„Am putea sa montam panouri pe o suprafata de 100.000 de metri patrati, prin acoperirea Centrului de Expeditii cu panouri solare. Astfel am avea si un acoperis care sa protejeze masinile de grindina si am putea produce si energie. Ne gandim si la Centrul Tehnic Titu, insa probabil peste un an vom putea discuta mai concret pe acest subiect”, a spus oficialul Renault, dupa un eveniment organizat pentru a prezenta presei investiile facute de Grupul Renault in Romania pentru protectia mediului.

Practic, Centrul de Expeditii arata ca o parcare uriasa, neacoperita, in care stau masinile ce asteapta sa fie preluata de TIR-uri sau trenuri pentru a fi livrate catre clienti.

Sonilhac a spus ca a demarat conceperea proiectului pe hartie, iar in prezent Grupul Renault Romania cauta un furnizor si un eventual sprijin de la stat pentru investitie.

In Franta Renault colaboreaza cu Gestamp Solar pentru a monta panouri fotovoltaice pe uzinele marcii. Panourile solare ce vor fi puse pe cinci uzine vor acoperi o suprafata de 450.000 mp, echivalentul a 60 de terenuri de fotbal, avand o capacitate de 60 MW – consumul mediu al unui oras cu 15.000 de locuitori.

Dacia a elaborat propria sa politica in domeniu, in conformitate cu procedeele si normele utilizate in cadrul Grupului Renault, si a investit 22 milioane euro in ultimii zece ani pentru protectia mediului:

  • tratarea apelor uzate -6,32 milioane euro;
  • protectia solului – 1,97 milioane euro;
  • tratarea deseurilor – 2,73 milioane euro;
  • tratarea aerului – 6 milioane euro;
  • resurse naturale – 4,67 milioane euro.

Prin aceste investitii, impactul activitatilor Dacia asupra mediului inconjurator s-a redus considerabil in ultimii sapte ani, de la introducerea pe piata a modelului Logan:

  • emisii de C0V/vehicul: – 50,8%;
  • consum de energie/vehicul : – 74,1%;
  • evolutia CO2/vehicul: – 77,42%;
  • deseuri periculoase/vehicul: – 46,6%;
  • consumul de apa/vehicul: – 87,41%.

Astfel, in materie de protectia mediului Dacia este in prezent la nivelul uzinelor din Europa Occidentala, spune compania. Mai mult decat atat, consumul energetic per vehicul este de aproximativ 30 euro, iar cel de apa de 1,9 metri cubi, consumuri dintre cele mai scazute in Grupul Renault. Rata de valorificare a deseurilor a crescut in ultimii ani pe platforma, ajungand in prezent la 96,6%.

Punerea in practica a politicii de mediu este asigurata inclusiv de o retea de voluntari formata din angajati Dacia, cu sprijinul careia s-au plantat pe platforma de la Mioveni peste 1.600 de conifere, iar actiunile de ecologizare in care s-a implicat reteaua au rezultat in 27 tone de deseuri.

Lasa un comentariu