Compania germana Daimler va fi anchetata de justitia americana pentru acuzatii legate de faptul ca ar fi colaborat cu dictatura militara care a terorizat Argentina intre 1976 si 1983 si in consecinta angajati Mercedes au fost rapiti, disparand fara urma. Cazul a revenit pe rol la sapte ani dupa ce urmasi ai unor muncitori care au disparut fara urma s-au adresat justitiei, iar un tribunal federal din California va readuce ancheta in actualitate, noteaza Reuters.
Intre 1976 si 1983 Argentina a fost sub teroarea dictaturii militare in fruntea careia se afla generalul Videla, iar in acea perioada se estimeaza ca au disparut fara urma peste 10.000 de oameni, considerati pe nedrept a fi inamici ai statului.
In 2003, peste 29 de urmasi ai unor angajati Mercedes disparuti in anii 70′ si victime care au supravietuit acelei perioade s-au adresat justitiei sustinand ca Mercedes a colaborat cu autoritatile, iar angajati ai companiei au fost rapiti, torturati si ucisi, pe motiv ca ar fi fost agitatori care se opuneau regimului de atunci.
O comisie de judecatori de la Curtea de Apel din san Francisco a decis – dupa mai multi ani fara progrese – sa retrimita cazul la tribunalul federal din San Jose California, argumentand ca Daimler are multe legaturi cu acea zona, incat sa fie de jurisdictie acelei instante sa preia cazul.