Constructorul auto britanic Jaguar Land Rover, detinut de indienii de la Tata Motors, va concedia 300 de angajati si va opri productia modelului Jaguar X-Type pana la sfarsitul anului, din cauza crizei economice, scrie Automotive News Europe (ANE).
„Industria noastra a fost in special lovita de recesiune, iar segmentul premium mai mult decat altele. Vanzarile catre clienti ale Jaguar Land Rover au scazut cu 28% in ultimele zece luni”, a spus directorul general executiv al constructorului, David Smith.
Cei 300 de angajati vor fi disponibilizati de la uzina Halewood din Marea Britanie, aceasta facilitate de productie urmand sa opreasca productia modelului X-Type pana la sfarsitul anului.
Jaguar Land Rover nu s-a dovedit inca o afacere buna pentru Tata Motors deoarece hrupul indian a anuntat iunie primele pierderi din ultimii sapte ani, de 522 milioane de dolari, ca urmare a rezultatelor negative obtinute de constructorul britanic.
Jaguar Land Rover are planuri pentru sistarea activitatii la toate cele trei fabrici pe care le are in Marea Britanie, pe timpul verii.
Noile masuri de adaptare la efectele crizei au loc la o saptamana dupa ce compania a lansat noua generatie a limuzinei Jaguar XJ, model preferat de membrii executivului britanic.
Jaguar Land Rover a evitat, pana in prezent, sistarea activitatii pe o perioada mai lunga, metoda aleasa de marii producatori auto pentru a reduce pierderile.
Masurile companiei britanice au vizat prelungirea cu doua saptamani a concediului de Craciun, trecerea la o saptamana de lucru de patru zile sau concedierea a 2.000 de angajati temporar. In prezent, Jaguar Land Rover are 15.000 de angajati.
Tata Motors a achizitionat Jaguar Land Rover in iunie, de la Ford, pentru 1,6 miliarde de lire sterline (1,7 miliarde de euro).