Acasa Renault Renault intentioneaza sa transforme in marca de sine statatoare divizia Renault Sport

Renault intentioneaza sa transforme in marca de sine statatoare divizia Renault Sport

de Adrian Mitrea

Renault Megane R.S. (sursa - 0-100.ro)

Renault vrea sa transforme in marca de sine statatoare divizia de masini sportive Renault Sport (R.S.), care ar urma sa inglobeze cateva modele unice, exclusiviste si scumpe, scrie autocar.co.uk citand-o pe directoarea de produs din cadrul Grupului Renault, Beatrice Foucher.

„Renault Sport este cheia strategiei Renault. Nivelul de loialitate al clientilor este excelent, este perceputa de unii proprietari ca o marca in sine si putem dezvolta asta. Vom continua sa lucram la derivate din Megane (…). Avem insa nevoie si de modele specifice doar pentru Renault Sport. Am inceput sa lucram la asta. Ne gandim la volume mici (…)”, a spus Foucher.

Ea a insistat pe ideea ca nu a fost inca luata o decizie definitiva, dar a admis ca Renault Sport ar putea avea doua-trei modele unice, diferite de ceea ce exista sau va exista sub marca Renault.

In prezent, toate masinile diviziei Renault Sport au la baza automobile Renault. Acestea sunt modificate si transformate in masini mai puternice si mai sportive.

Publicatia britanica autocar.co.uk speculeaza ca unul dintre modelele unice Renault Sport ar putea fi o masina de serie, decapotabila, bazata pe conceptul Renault DeZir. Despre acest automobil Renault a spus clar si raspicat in repetate randuri ca nu-l va produce in serie. Totusi, n-ar fi prima oara cand un constructor auto se razgandeste in ceea ce priveste soarta unui concept, data fiind caldura cu care a fost primit de public si de presa DeZir.

Renault Sport este pentru Renault cam ceea ce reprezinta M pentru BMW, AMG pentru Mercedes-Benz si S pentru Audi.

Transformarea Renault Sport in marca de sine statatoare seamana cu ceea ce incearca Fiat sa faca cu Abarth. Automobilele Abarth sunt promovate ca apartinand unei marci distincte, siglele Fiat lipsesc de pe masini, insa in certificatul de inmatriculare scrie… Fiat.

0-100.ro a testat un automobil Renault Sport, Megane. Poti vedea testul complet aici sau poti urmari doar clipul mai jos.

Lasa un comentariu