Fiat va încheia o înţelegere cu Guangzhou Automobile Industry Group pentru a construi o fabrică de maşini în China. Înţelegerea va permite Fiat să îşi crească vânzările, în pofida unei pieţe auto mondiale în scădere, scrie Automotive News Europe (ANE).
Directorul general responsabil de Afaceri Europene la Ministerul Comerţului din China a declarat unor jurnalişti, duminică (5 iulie), la Roma, că Fiat a avut discuţii cu Guangzhou Automobile şi că cele două companii „sunt pe cale să construiască o fabrică în China”.
Informaţiile par să fie adevărate, deoarece şeful Fiat, Sergio Marchionne, declara în urmă cu o lună că producătorul auto italian şi compania chineză Guangzhou au fost „aproape de un acord”.
La noua uzină din China vor fi construite noua generaţie a Fiat Linea, urmând ca apoi să fie adăugate pe linia de fabricaţie şi Fiat Bravo şi Fiat Grande Punto. Producţia în noua fabrică ar trebui să înceapă în 2011.
3 comentarii
ar fi frumos daca ai corecta titlul 🙂
Merci ca ne-ai atras atentia 🙂 E bine sa ai un public care reactioneaza prompt! Numai de bine