Acasa Dacia Mii de angajati Dacia protesteaza la Mioveni impotriva modificarii Codului Muncii

Mii de angajati Dacia protesteaza la Mioveni impotriva modificarii Codului Muncii

de Redactia 0-100.ro

Multime (sursa - macombcountymi.gov)

Peste 7.000 de persoane protesteaza, marti (25 ianuarie), la Mioveni, fata de modificarea Codului Muncii si a contractului colectiv de munca, dar si fata de scumpirea carburantilor, actiunea fiind organizata de Sindicatul Automobile Dacia, transmite MEDIAFAX.

Mitingul are loc pe platoul din fata Casei de Cultura a Sindicatelor din orasul Mioveni. In jurul orei 13:30 protestau circa 7.000 de persoane, majoritatea angajati ai Dacia, insa liderii sindicali anunta ca la manifestatie vor veni si angajati ai altor societati din industria auto si sindicate din administratie, educatie si sanatate.

Protestatarii au tobe, fluiere si scandeaza „Jos Basescu”, „Jos Guvernul”, „Carburantul l-ati scumpit, la noi voi nu v-ati gandit”.

Liderii sindicali spun ca actiunea de protest este indreptata impotriva Guvernului.

„Este un protest fata de modificarile Codului muncii, legilor cu privire la contractele colective de munca, legii sindicatelor, legii conflictelor de munca si fata de scumpirea carburantilor. Acum nu avem nicio problema cu patronatul, avem o mare problema cu politica sociala a Guvernului. Doar guvernantii sunt cei vizati la acest miting in acest moment si cerem demisia Guvernului”, a delarat Marin Anghel, viceliderul Sindicatului Automobile Dacia.

Proiectul de lege privind modificarea Codului muncii pe care Ministerul Muncii l-a supus dezbaterii publice in decembrie 2010 prevedea abrogarea articolului 72, potrivit caruia „angajatorul care a dispus concedieri colective nu poate face noi incadrari pe locurile de munca ale salariatilor concediati timp de 9 luni de la data concedierii acestora”.

In ultima varianta a proiectului de modificare a Codului muncii, obtinuta de MEDIAFAX, Ministerul Muncii a renuntat la abrogarea articolului 72, propunand in schimb modificarea acestuia, in sensul in care prevederile referitoare la concedierile colective, cuprinse in articolele 68 – 71, sa nu se aplice salariatilor din institutiile si autoritatile publice sau in cazul contractelor individuale de munca incheiate pe durata determinata, cu exceptia cazurilor in care aceste concedieri au loc inainte de data expirarii contractelor.

Totodata, in documentul obtinut de MEDIAFAX este prevazut si ca, pe durata sau la sfarsitul perioadei de proba, contractul individual de munca poate inceta numai printr-o notificare scrisa, fara preaviz, la initiativa oricareia dintre parti, fara a fi necesara motivarea acesteia, insa, in aceasta perioada, salariatul beneficiaza de toate drepturile si are toate obligatiile prevazute in legislatia muncii, in contractul colectiv de munca aplicabil, in regulamentul intern, precum si in contractul individual de munca.

Ultima varianta a proiectului de modificare a Codului muncii vizeaza si articolul 157, alineatul 1, potrivit caruia „salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau/si colective intre angajator si salariati sau reprezentanti ai acestora”.

Astfel, potrivit ultimelor propuneri, salariul individual ar urma sa fie stabilit in urma negocierilor individuale intre angajator si salariat.

Lasa un comentariu