Acasa Ford Ford mai vinde putin din Mazda

Ford mai vinde putin din Mazda

de Adrian Mitrea

Mazda Cosmo Sport (sursa - 0-100.ro)

Grupul auto american Ford vrea sa reduca si mai mult numarul de actiuni pe care le detine in cadrul producatorului auto nipon Mazda, dupa ce in ultimii doi ani a vandut titluri putin cate putin, relateaza Reuters.

Ford detinea 33,4% din Mazda, in 2008, si controla compania, fiind actionarul majoritar. In noiembrie 2008 si-a redus participatia cu 20 de puncte procentuale, la 13,4%, iar ulterior a ramas cu 11%.

Acum Ford vrea sa vanda o parte din participatia de 11% pe care o mai are, insa intentioneaza sa pastreze totusi cateva procente, scrie presa internationala.

Pachetul de 20% vandut in 2008 de catre Ford a fost rascumparat partial de Mazda, iar restul titlurilor au fost cumparate de Sumitomo Corp., Itochu Corp. si alte cinci companii de asigurari. Toate aceste entitati sunt interesate sa cumpere din nou actiunile Mazda pe care Ford vrea sa le vanda acum.

Ford se concentreaza tot mai mult pe marca proprie. Producatorul american va restrange gama de modele Ford pana la 20-25 de variante, pentru a se concentra pe calitate si pentru a usura alegerile clientilor, potrivit directorului general executiv (CEO) al companiei, Alan Mulally.

Dorinta Ford de a ramane cu putine marci si modele a inceput sa fie tot mai evidenta in ultimii ani, dupa ce grupul american a vandut, pe rand, marcile Aston Martin, Jaguar, Land Rover si Volvo si a decis sa lichideze brandul Mercury pana la sfarsitul acestui an. Astfel, grupul Ford ramane cu doua marci, Ford si Lincoln.

Lasa un comentariu