Acasa Dacia Directorul comercial Dacia „simte” ca romanii sunt mai mandri de marca locala, gratie lui Duster

Directorul comercial Dacia „simte” ca romanii sunt mai mandri de marca locala, gratie lui Duster

de Adrian Mitrea

Dacia Duster la Salonul Auto de la Paris 2010 (sursa - 0-100.ro)

Romanii se simt mai mandri de Dacia in prezent, fata de anii trecuti, multumita lui Duster, iar dorinta de a personaliza masina este in crestere. Clientii de Duster cheltuie intre 200 si 400 euro pentru a echipa masina cu accesorii originale, a declarat directorul comercial al Dacia pentru piata romaneasca, Fabrice Cambolive, pentru 0-100.ro.

„Romanii cheltuiesc in medie intre 300 si 400 euro pentru personalizarea unui Duster. (…) Vanzarile merg bine. Cred ca vom livra 4.000-5.000 de Duster in Romania in acest an. Romanilor le place sa-si personalizeze masinile. Nu vorba numai de exterior, ci si de interior. Daca intri in masina unui roman, nu conteaza marca, automobilul este personalizat cu CD-uri, cu anumite tipuri de radio-CD, navigatie… Cred ca e o tendinta in piata: oamenii nu vor o masina standard, vor sa o personalizeze. Pe 4×4 ai mai multe posibilitati in ceea ce priveste accesoriile, pentru ca SUV-urile se preteaza la asta”, a spus Cambolive.

Potrivit acestuia, 40% dintre unitatile Duster vandute si comandate in Romania sunt echipate cu ESP, iar 60% au tractiune 4×4.

„Foarte important pentru mine este succesul Dacia in Germania. In plus, am senzatia ca romanii sunt mai mandri acum de Dacia decat in urma cu cativa ani. Cred ca, dincolo de cifre, cea mai importanta este schimbarea de mentalitate care s-a produs in capul romanilor in ceea ce priveste Dacia. Duster este dovada reala a acestei tendinte”, a declarat oficialul Dacia, fiind prezent la Salonul Auto de la Paris.

Dacia nu are noutati notabile pentru Salonul Auto de la Paris (2-17 octombrie) din acest an, insa la standul sau se gaseste un model Dacia Duster cu panouri de protectie din plastic pentru usi si aripi, precum si cu un scut prelungit pentru bara de protectie din fata. Elementele din plastic sunt disponibile ca accesorii.

Dacia Sandero Stepway de la standul Dacia ascunde sub capota un propulsor turbo diesel de 1,5 litri dCi, Euro 5, care dezvolta 90 Cai Putere (+5 Cai Putere).

De asemenea, unul dintre exemplarele Duster de la standul marcii locale este echipat cu un propulsor de 1,6 litri, cu 16 valve (110 Cai Putere), adaptat sa functioneze pe bioetanol (Flexfuel). Masini Duster astfel echipate sunt produse la Mioveni, pentru tarile nordice (cum ar fi Suedia).

Corespondenta de la Paris

Lasa un comentariu