Compania elvetiana de solutii energetice Nation-E a dezvoltat primul sistem mobil de incarcare destinat masinilor electrice, denumit Angel Car Mobile Service Unit.
Sistemul, aflat la nivel de concept si denumit Nation Mobile Angel Car sau Angel Car, consta intr-o baterie cu o capacitate mare de stocare a energiei, ce odata amplasata pe orice vehicul de service va putea sa aprovizioneze cu curent automobilele electrice ramase in pana, a anuntat compania.
Incarcarea rapida se realizeaza in 15 minute cu ajutorul unei prize de 230 Volti, lucru care acorda automobilului electric o autonomie suplimentara de 30 de kilometri.
Interfata dintre vehiculul de asistenta si automobilul electric este facilitata de un Sistem de Management al Bateriei care determina exact cata energie si la ce intensitate trebuie aceasta furnizata pentru a reporni automobilul aflat in pana de curent.
Compania Nation-E apartine lui Daniel Jammer, un specialist in industria aerospatiala, care a detinut o perioada pozitia de cel mai important producator de titan din lume.