Acasa Piata Auto Englezii vor primi un bonus de 5.000 lire daca vor cumpara masini electrice

Englezii vor primi un bonus de 5.000 lire daca vor cumpara masini electrice

de Adrian Mitrea

Renault Fluence Z.E. (sursa - Renault)

Guvernul britanic a anuntat miercuri, 28 iulie, ca incepand cu ianuarie 2011 clientii care vor cumpara masini hibride de tip plug-in, 100% electrice sau pe hidrogem vor primi un bonus de pana la 5.000 lire (6.000 euro), cu conditia ca subventia sa nu depaseasca 25% din valoarea de achizitie a vehiculului.

Executivul britanic are un plan de dezvoltare durabila ce prevede instalarea a 11.000 de puncte de incarcare pentru masini alimentate electric in Londra, Milton Keynes si North East England. Alte regiuni care s-au aratat interesate pentru a crea infrastructura pentru vehicule propulsate electric sunt West Midlands, Cornwall, Sheffield, Lake District, Greater Manchester, and Northern Ireland.

Aceeasi suma, de 6.000 euro, este acordata in aceleasi conditii si in Olanda, iar Portugalia si Irlanda ofera bonusuri de 5.000 euro pentru clientii de masini propulsate electric.

Cateva companii producatoare de automobile, printre care Nissan si Renault, au salutat deja initiativa Guvernului britanic.

Cele patru tari mentionate mai sus se detaseaza astfel in lideri europeni in incurajarea automobilelor prietenoase cu mediul, insa doua alte mari puteri de pe Batranul Continent, Franta si Germania, i-au in calcul masuri de stimulare a mobilitatii viitorului.

Franta spera sa aiba pe strazi, in 2020, doua milioane de masini electrice si o infrastructura de 4,4 milioane de puncte de incarcare la nivel national, necesara pentru a putea mentine in circulatie masinile respective, iar Germania vrea sa aiba pe strazi un milion de vehicule electrice pana in anul 2020 si a facut cercetarea si dezvoltarea bateriilor pentru masini electrice prioritati nationale.

In Romania, la sfarsitul lunii aprilie din acest an, a fost infiintat un grup interministerial de lucru ce va alcatui strategia tarii pentru ceea ce inseamna masina electrica in viitor, pentru ca nu numai motorul si masina sunt importante, ci sunt necesare si sursele de alimentare a bateriilor masinilor, respectiv crearea unor locuri unde sa se poata face aceasta alimentare. De atunci si pana in prezent in presa nu a mai aparut nimic pe acest subiect, iar Guvernul nu venit cu noi informatii.

Lasa un comentariu