Acasa Saab Spyker vrea sa relanseze legendarul model Saab 92 din anii ’50

Spyker vrea sa relanseze legendarul model Saab 92 din anii ’50

de Adrian Mitrea

Saab 92 (sursa - Saab)

Constructorul auto de masini de lux olandez Spyker, noul proprietar al marcii suedeze Saab, vrea sa lanseze o masina de mici dimensiuni care sa reinvie spiritul modelului Saab 92 din anii ’50 si poarta deja negocieri in acest sens.

Viitoarea masina ar urma sa aiba forma de picatura, la fel ca si modelul 92, aflat in productie intre 1949 si 1954, a precizat directorul general al Spyker, Victor Muller, scrie Automotive News Europe (ANE).

El nu a precizat cu cine poarta negocieri si ce presupun acestea.

Saab 92 era o masina avansata pentru vremurile sale, avand o aerodinamica foarte buna, cu un coeficient de rezistenta la inaintare (Cx) de 0,30.

Masina avea un motor de 764 de centimetri cubi ce dezvolta 25 Cai Putere si ajungea la o viteza maxima de 105 kilometri pe ora.

In prezent gama Saab este slabita dupa ani si ani in care fostul proprietar, General Motors, a amanat investitiile pentru a scoate noi modele. Singura noutate a Saab este modelul 9-5, ale carui livrari vor incepe in cateva zile, dupa trei luni de eforturi depuse pentru a repune pe picioare linia de fabricatie, oprita de GM.

Tinta de vanzari a Saab pentru acest an este de 50.000-55.000 de unitati, dintre care 17.000 vor fi din noua generatie a limuzinei 9-5.

Muller vrea ca in 2011 Saab sa vanda 100.000 de masini, apropiindu-se astfel de cifrele de vanzari din ultimii ani.

Spiker si General Motors (GM) au semnat pe 23 februarie 2010 documentele finale pentru tranzactionarea marcii Saab.

Lasa un comentariu