Acasa Dacia Dacia primeste in stagiu 110 studenti

Dacia primeste in stagiu 110 studenti

de Adrian Mitrea

Stagiari Dacia 2010 (sursa - Dacia)

Un numar 110 studenti din toata tara vor realiza anul acesta un stagiu de practica de trei luni in departamentele Uzinei Automobile Dacia. Acestia vor avea ocazia de a lucra intr-un mediu industrial international si de a-si elabora lucrarile de licenta sub indrumarea specialistilor companiei.

Dacia si-a dezvoltat programul de stagii inca din anul 2005, temele de cercetare fiind actualizate in fiecare an, a anuntat Dacia.

Stagiarii de anul acesta au fost selectati din peste 500 de candidati, in urma unui interviu sustinut in fata unei comisii de la Dacia in septembrie 2009.

Studentii provin de la Universitatile din Pitesti, Constanta, Timisoara, Cluj, Craiova, Bucuresti, Sibiu, Targoviste, Galati si Targu Jiu.

Pentru a se putea inscrie in programul de stagii de la Dacia, studentii trebuie sa fie inscrisi la o facultate cu profil tehnic, intr-un an terminal.

Cei care sunt admisi in program beneficiaza de cazare, masa de pranz gratuita, transport gratuit, precum si de o bursa lunara.

Dacia va anunta temele de stagiu pentru 2011 prin intermediul site-ului daciagroup.com in luna iunie, urmatoarea sesiune de selectie a stagiarilor urmand sa aiba loc in toamna.

Lasa un comentariu