Petru Văduva revine la vârful structurii de management a Grupului Țiriac, la zece ani de la prima sa interacţiune cu familia Țiriac. Văduva reia colaboararea cu holdingul ce înglobează în structura sa peste 40 de companii cu activităţi în domenii precum auto, financiar, imobiliar sau aviaţie. Petru Văduva preia funcţia de CEO de la Dragoş Dinu care îşi încheie mandatul de patru ani în cadrul Țiriac Holdings. Sub conducerea lui Dragoş Dinu a fost restructurată şi consolidată divizia auto a Grupului Țiriac, în timp ce aria imobiliară a înregistrat progrese relevante prin dezvoltarea de noi proiecte, a anunțat compania.
Petru Văduva a lăsat una dintre cele mai puternice amprente asupra Grupului, după ce în anul 2009 a preluat cârma activităţii afectate de criza economică. Abordarea sa strategica a avut un impact vizibil pozitiv în modernizarea Grupului Țiriac, se arată într-un anunț oficial.
Mandatele sale anterioare la conducerea Țiriac Holdings s-au desfăşurat în intervalele Ianuarie 2009 – Iunie 2011 şi respectiv Aprilie 2012 – Mai 2013.
“Este o provocare pentru mine şi o oportunitate extraordinară să revin în Grupul Țiriac. Am încredere că alături de echipa Țiriac Holdings voi duce activităţile companiilor la un nou nivel, în concordanţă cu aşteptările pieţelor dinamice pe care acestea activează. Planific să mă implic activ în îmbunătăţirea serviciilor pe care companiile le livrează. Consider că serviciile reprezintă un diferenţiator al Grupului Țiriac care trebuie să atingă noi dimensiuni”, a declarat Petru Văduva, într-un comunicat de presă.
În zona auto familia Țiriac este cunoscută pentru importul și comercializarea brandurilor Mitsubishi, Hyundai, Jaguar, Land Rover și Range Rover, precum și pentru rețeaua de comercializare pentru mărcile Ford și Mercedes-Benz. Cu o componentă mai puțin importantă ca afacere, dar cu mare valoare sentimentală pentru Ion Țiriac, este galeria cu mașini clasice Țiriac Collection.
1 comentariu
Si-a facut datoria pentru familie cu varf si indesat. Si el, si Dragos Draghici si altii. A si fost rasplatit pentru asta, daca te gandesti unde a activat dupa ce a plecat din grup, fiind sprijinit de diverse cercuri influentate de seniorul Tiriac. Se intoarce iar „acasa” in asteptarea unor noi oportunitati. Este, probabil, unul dintre putinii care au reusit sa se impuna in fata lui Tiriac.