Acasa Piata Auto Ce masini au cumparat europenii in 2016, anul in care SUV-urile au atins o cota record de peste un sfert din piata

Ce masini au cumparat europenii in 2016, anul in care SUV-urile au atins o cota record de peste un sfert din piata

de Vlad Barza

(sursa - Jaguar Land Rover)

In 2016 europenii au cumparat peste 15 milioane de masini noi, iar Golf a ramas cel mai cautat model, desi vanzarile au scazut, arata datele JATO. Sandero a fost printre modelele de volum cu cele mai mari cresteri, iar alte modele care au mers bine sunt Hyundai Tucson, Fiat Tipo, Skoda Superb, Mercedes-Benz Clasa E si Opel Karl.

Volkswagen Golf a ramas cel mai cautat model, cu 492.000 masini vandute, cu 7% mai putin decat in 2015. Top cinci a fost completat de Renault Clio, Volkswagen Polo, Ford Fiesta si Opel Corsa. Cele cinci modele si-au gasit peste 1,6 milioane de clienti, adica peste 10% dintr-o piata cu mai mult de 200 de modele auto.

2016 va ramane in istorie ca fiind anul in care SUV-urile au depasit pentru prima oara un sfert din piata, ajungand la 3,88 milioane unitati, in timp ce segmentul C a depasit trei milioane unitati, avansand insa cu numai 4%, in timp ce SUV-urile au avansat cu 21%, arata datele JATO.

Segmentul B a crescut cu numai 2,7%, iar MPV-urile au scazut cu 3%, in timp ce vanzarile de masini de clasa mini s-au diminuat cu 0,7%. Nici segmentul E nu a mers grozav, inregistrand scaderi de 4,4%.

SUV-urile au crescut datorita unor modele precum Nissan Qashqai (234.000 unitati), Renault Captur (217.000), Volkswagen Tiguan (180.000), Peugeot 2008 (176.000 unitati) si Opel Mokka (164.000).

Dacia a vandut 170.000 de masini Sandero in 29 de tari europene, avansul fiind de 14%. Sandero a terminat anul trecut pe locul 22 in topul vanzarilor pe modele, iar Duster a fost pe 30, cu vanzari ce au crescut cu 11%.

Printre modelele cu cele mai mari cresteri de vanzari se numara Hyundai Tucson (+304%), Renault Kadjar (161%), BMW X1 (+130%), Volkswagen Touran (+51%), Fiat 500X (+42%).

Cateva modele de volum au avut scaderi intre 7 si 10 procente: Volkswagen Golf, Ford Focus, Volkswagen Passat, Peugeot 308.

Lasa un comentariu