Acasa Renault Renault va renunta la aproape toate diesel-urile sale in Europa – surse

Renault va renunta la aproape toate diesel-urile sale in Europa – surse

de Vlad Barza

Renault Megane Estate (sursa - Renault)

Renault va renunta la aproape toate motorizarile diesel pe care le vinde in Europa, fiindca dupa analize aprofundate, concluzia a fost ca sunt extrem de mari costurile pentru a respecta cerintele tot mai dure la capitolul emisii poluante, scrie Reuters. Sursele spun ca in cativa ani grupul ar putea sa nu mai aiba in gama diesel-uri pe segmentul B si C. Este inca un efect al uriasului scandal Volkswagen care afecteaza puternic masinile pe motorina si viitorul lor.

Dupa izbucnirea uriasului scandal, in toamna anului trecut, Renault a spus cu convingere ca va investi in continuare in diesel, mai ales ca sase din zece masini vandute de grup in Europa sunt diesel.

Insa, dupa cateva luni de calcule si analize, concluzia pare sa fie sumbra: standardele mai dure si metodele de testare severe vor creste atat de mult costurile cu tehnologia, incat diesel-urile nu se vor mai regasi in piata fiindca vor fi prea scump de produs. Sursele spun ca sefii Renault nu erau atat de pesimisti acum cateva luni si nu puneau la indoiala viitorul diesel-urilor, insa lucrurile s-au schimbat.

Diesel-urile nu se prea mai regasesc in segmentul A si cei de la Renault spun ca vor disparea pana in 2020 din segmentele B si C (Clio si Megane).

Testele de omologare vor deveni tot mai dure din 2017 si 2018, iar din 2019 ar trebui sa nu mai conteze rezultatele din laborator, in conditii ideale, ci cele din traficul de zi cu zi. Pentru ca producatorii sa ajunga la emisii mici si in timpul condusului real, vor trebui instalate sisteme de tratament al emisiilor care sunt scumpe si pe care companiile nu le agreeaza fiindca la micsoreaza profitabilitatea.

Renault, desi nu a fost implicata intr-un scandal atat de grav ca Volkswagen, a pierdut la capitolul imagine dupa ce teste facute in Franta si Germania au aratat ca unele modele au in trafic emisii de NOx si de peste opt ori peste limita legala.

Dieselul are peste 50% din piata europeana a masinilor noi si exista un consens asupra faptului ca ponderea va scadea drastic dupa 2020, asa incat unii analisti spun ca in 2025 vor exista marci care vor scoate total din oferta diesel-urile.

Lasa un comentariu