Acasa Industrie Gigantul producator de componente auto ZF cumpara 40% din Ibeo

Gigantul producator de componente auto ZF cumpara 40% din Ibeo

de Adrian Mitrea

(sursa - ZF TRW)

ZF, furnizor german de componente auto, a anuntat ca a achizitionat 40% din firma Ibeo, tot germana si ea, specializata in tehnologii de scanare a mediului inconjurator si in detectarea obiectelor. Astfel, ZF isi intareste prezenta in domeniul senzorilor avansati si sistemelor de scanare – elemente care vor conta tot mai mult in masinile inteligente capabile sa comunice intre ele si cu infrastructura.

Pana la achizitia a 40% din Ibeo, ZF dezvolta si producea senzori, dispozitive radar si camere video pentru automobile. Acum, multumita Ibeo, ZF isi poate adauga in portofoliu si tehnologie “LIDAR” (light detection and ranging) – practic o tehnologie care permite scanarea avansata a mediului inconjurator (al unei masini, in acest caz).

Infiintata in 1998, firma germana Ibeo are circa 50 de angajati si vrea sa ajunga la 150 de oameni in urmatorii ani. Compania isi doreste sa dezvolte un centru de competente pentru masini autonome (AD-CC – Autonomous Driving Competence Center).

ZF este o companie mult mai mare, avand circa 138.000 de angajati la nivel mondial, distribuiti in 230 de amplasamente din 40 de tari. ZF este prezent si in Romania, prin TRW Automotive Safety Systems din Timisoara si TRW Airbag Systems din Roman. ZF a cumprata TRW in 2015.

Lasa un comentariu