Acasa Tesla Motors Elon Musk despre DieselGate: Sa pacalesti testele de NOx e grav, dar emisiile de CO2 sunt mai importante

Elon Musk despre DieselGate: Sa pacalesti testele de NOx e grav, dar emisiile de CO2 sunt mai importante

de Adrian Mitrea

Elon Musk (sursa - Tesla)

Seful Tesla Motors, cel mai important producator de masini electrice din lume, spune ca este “grav” sa trisezi la testele de emisii, dar subliniaza, in acelasi timp ca emisiile de CO2 sunt mai importante decat cele de NOx si reprezinta o problema mai mare, scrie Automotive News.

De asemenea, Elon Musk a spus ca cel mai pretios lucru este ca omenirea este constienta de impactul sau asupra mediului si ca sunt luate masuri.

“Este foarte important sa actionam azi si sa recunoastem ca facem schimbari ale compozitiei chimice a atmosferei si oceanelor. (…) Este foarte important sa facem ceva”, a declarat Musk, fiind prezent la Berlin, Germania, la un seminar organizat de Ministerul Economiei si Energiei.

Musk a adaugat ca in ceea ce priveste strict Germania, tara sta bine la generarea de energie regenerabila, dar prost la consumul sustenabil al acestei energii.

“Transportul se face in principal arzand benzina si motorina. (…) Speram sa schimbam acest lucru”, a spus Elon Musk.


Reamintim ca marcile Volkswagen si Audi, ambele parte din Volkswagen Group, sunt acuzate in SUA ca ar fi utilizat setari speciale ale computerelor masinilor pentru a detecta cand functioneaza in regim de testare a emisiilor si consumului asfel incat sa consume mai putin si sa aiba emisii mai reduse. Poti vedea filmul evenimentelor AICI.

Scandalul a prins in doar cateva zile proportii mondiale, Volkswagen Group anuntat ca sunt 11 milioane de masini diesel afectate de scandalul privind emisiile poluante si consumul de carburant.

Volkswagen risca penalitati de pana la 18 miliarde de dolari dupa ce compania a fost acuzata ca a realizat un program software pentru masinile diesel ce inseala autoritatile de reglementare ce masoara emisiile toxice. Cu alte cuvinte, Volkswagen risca penalitati civile de 37.500 de dolari pentru fiecare masina care nu respecta regulile federale din SUA privind emisiile in atmosfera.

Exista 482.000 de masini diesel in patru cilindri ale marcilor Volkswagen si Audi, vandute din 2008 si pana acum, toate implicate in acest scandal privind emisiile.

Lasa un comentariu