Acasa Industrie Gravele probleme de calitate ale airbag-urilor Takata sunt consecinta extinderii prea rapide si neglijarii standardelor de calitate

Gravele probleme de calitate ale airbag-urilor Takata sunt consecinta extinderii prea rapide si neglijarii standardelor de calitate

de Vlad Barza

(sursa - 6 abc.com)

Din 2008 pana in prezent au fost rechemate peste 16 milioane de masini ca urmare a problemelor de calitate de la furnziorul de airbag-uri Takata, iar totul a pornit de la procesul prea rapid de extindere desfasurat de companie intre 2000 si 2002, scrie cotidianul nipon Yomiuri Shimbun. Scandalul a luat proportii fiiindca au fost rechemate masini de la zece marci, iar in cateva cazuri au fost si decese din cauza unor airbag-uri care s-au declansat cu forta mult prea mare.

Seful Takata – Shigehisa Takada – si-a cerut luni oficial scuze pentru problemele create si a spus ca se va infiinta un comitet de calitate in cadrul companiei, pentru ca greselile sa nu se mai repete.

Airbag-urile cu probleme au fost produse la fabrici Takata din SUA si Mexic in intervalul 2000 – 2002 si presa japoneza spune ca problemele au pornit de la faptul ca au fost omise procedurile de verificare a calitatii produselor si echipamentele de verificare au fost in mai multe cazuri inchise pur si simplu.

In plus, Takata nu a tinut o evidenta clara incat sa se stie la ce companii a ajuns fiecare lot produs, astfel ca a fost in multe cazuri foarte greu sa se identifice pe ce vehicule au ajuns airbag-urile cu probleme. In plus au fost si deficiente de depozitare a produselor finite, unele avand probleme cu umezeala inca din magaziile de la Takata.

Intre 2000 si 2002 Takata a pus mare accent pe extinderea unitatilor de productie, insa a neglijat partea de calitate, Compania nipona are 50 de fabrici in 20 de tari, inclusiv Romania.

Riscul tine de faptul ca, din cauza unor erori de productie de la Takata, exista pericolul ca airbag-urile sa explodeze in forta si la accidente minore, cei din masina putand fi raniti de aceasta declansare dura cu fragmente de plastic si metal. Defectul a dus la moartea a acel putin trei oameni si la ranirea a o suta.

In SUA Congresul a deschis o ancheta si oficialii se arata furiosi de faptul ca s-a reactionat atat de incet. In plus, fiind atat de multe masini afectate, sunt probleme cu stocurile de piese de schimb pentru efectuarea rechemarilor.

Takata s-a infiintat acum opt decenii ca producator de textile si acum are vanzari de 4 miliarde euro si pe plan mondial lucreaza 43.000 de angajati, existand fabrici si in Romania (Arad si Sibiu).

Lasa un comentariu