Acasa Ford Ford si-a prezentat planul de business pana in 2020 cand asteapta vanzari cu 50% mai mari. Divizia europeana va fi insa pe pierderi si in 2015

Ford si-a prezentat planul de business pana in 2020 cand asteapta vanzari cu 50% mai mari. Divizia europeana va fi insa pe pierderi si in 2015

de Vlad Barza

Ford Focus ST (sursa - Ford)

Ford si-a prezentat viziunea de business pana in 2020, estimarile indicand vanzari de peste 9 milioane de masini in 2020, cu 45-55% mai mult decat acum. Insa pentru 2014 prognozele de profit au fost revizuite in sens negativ, din cauza problemelor din America de sud si Europa. Pentru 2015 Ford anticipa revenirea pe profit in Europa, insa mai nou se asteapta la pierderi de 250 milioane dolari.

Ford a avut pierderi de 30 miliarde dolari intre 2006 si 2008, dar din 2009 a avut profit cumulat de peste 42 miliarde dolari si compania are rezultate excelente in America de Nord. In cadrul unei prezentari, noul sef Mark Fields a prezentat viziunea de business a companiei pana in 2020, an in care estimeaza ca vanzarile sale anuale vor fi cu 45-55% mai mari decat acum, si anume 9,4 milioane vehicule. Anul trecut vanzarile au fost de 6,3 milioane automobile.

Pana atunci insa drumul este greu si situatiile din Europa si America de Sud au determinat compania sa revizuiasca in minus prognoza de profit pentru intreg 2014 la 6 miliarde dolari, in loc de 7-8 miliarde dolari.

Divizia europeana este in plin proces de restructurare si va avea pierderi de 1,2 miliarde dolari anul acesta, iar in 2015 nu va trece pe profit cum estimase Ford acum cateva luni, ci va avea pierderi de 250 milioane dolari. O alta zona slaba este America de Sud unde se asteapta pierderi de un miliard de dolari in 2014.

Rezultatele din 2015 in Europa vor influentate de volatilitatea mare din Rusia, insa pe plan mondial compania estimeaza rezultate mult mai bune in toate regiunile, astfel ca profitul estimat este intre 8,5 si 9,5 miliarde dolari.

Ford estimeaza ca in 2015 se vor vinde intre 16,8 si 17,5 milioane de masini noi in SUA, iar in Europa va fi o crestere, pana la 14,8-15,3 milioane unitati. China se va detasa ca piata numarul unu, cu vanzari intre 24 si 26 milioane masini din toate marcile.

Ford mentioneaza si cativa factori care ar putea influenta negativ prognozele pentru 2020, iata cativa dintre ei
– declinul vanzarilor in SUA si Europa din cauza crizei financiare, a recesiunii, a evenimentelor geopolitice si a altor factori
– declinul cotei de piata a Ford sau nereusirea cresterii cotei de piata
– un grad de acceptare sub asteptari in piata pentru modelele Ford (noi lansate si existente)
– scaderea mult mai rapida a preferintelor publicului cand e vorba de  vehicule mai mari si deci mai profitabile.
– cresterea pretului carburantilor
– opriri ale productiei Ford din diverse motive, fie ca e vorba de dezastre naturale, de conflicte de munca sau de nevoia de a adapta oferta la cerere.

Lasa un comentariu