Opel a pregatit pentru Salonul Auto de la Geneva (6-16 Martie) o versiune super sport a GTC Astra, care poarta indicativul Extreme si care va ajunge in productie intr-un numar limitat de exemplare. De asemenea, ADAM ROCKS va fi prezentat in versiune de serie, la un an de cand a fost dezvaluit conceptul, iar alaturi de acesta va fi expus si ADAM S, despre care nu exista insa detalii suplimentare momentan. Astra si ADAM primesc noi motorizari.
„Studiul urmeaza traditia conceptului Astra OPC X-treme prezentat in 2002. Atunci, ca si acum, o masina reala de curse si-a gasit drumul de pe circuit pe drumurile publice. In timp ce modelul OPC X-treme rosu de acum 12 ani a ramas un specimen singular, noul EXTREME, in culorile motorsport tipice Opel, va fi baza pentru o serie limitata care va intra in productie. Acest OPC EXTREME va fi cel mai rapid Astra ce poate circula pe drumurile publice construit vreodata, consecvent motto-ului Opel Performance Center: OPC. Pasiune pura”, a anuntat Opel.
Opel GTC Astra OPC EXTREME este un derivat direct al modelului Astra OPC Cup prezent in Nurburgring Endurance Championship (VLN) si este legal pentru drumurile publice. Componentele de carbon de calitate ridicata reduc greutatea in comparatie cu varianta GTC Astra OPC 280 CP lansata in 2012.
Opel nu a anuntat inca specificatii detaliate a masinii care va fi produsa in serie limitata.
Nu exista inca nici poze si informatii despre Opel ADAM ROCKS, insa avem confirmarea oficiala ca masina va fi expusa la Geneva in versiune de serie. ADAM ROCKS este un fel de mini SUV bazat pe ADAM si beneficiaza de plafon retractabil din material textil, insa nu este o decapotabila in adevaratul sens al cuvantului.
Un mare mister planeza asupra lui ADAM S, care va fi probabil o versiune sportiva a modelului sau o decapotabila de mici dimensiuni.
Gama Astra va primi noi motorizari, la fel si ADAM. Pentru Astra este asteptata motorizarea de 1.6 CDTI (136 CP), iar pentru ADAM propulsorul 1.0 SIDI Turbo (115 CP).