Acasa Piata Auto Cum au mers cele mai mari piete auto in 2013. De la optimismul din China si SUA, pana la deznadejdea din sudul Europei

Cum au mers cele mai mari piete auto in 2013. De la optimismul din China si SUA, pana la deznadejdea din sudul Europei

de Vlad Barza

(sursa - World Fleet Show)

China este prima piata care trece de 20 milioane de autoturisme vandute intr-un singur an, SUA are cresteri constante de cativa ani, iar Marea Britanie a fost singura din Europa de Vest care a avansat puternic in 2013, arata datele privind vanzarile de masini noi. La polul opus, Germania este in scadere, Franta e la minimul ultimilor 15 ani, iar Italia nu are motive sa zambeasca. Cat despre piata romaneasca, ea raporteaza al saselea an consecutiv de declin.

Romania

Nu s-au publicat inca cifrele finale, insa luand ca reper datele din ultimele luni este greu de crezut ca se vor depasi 58-59.000 de masini noi inmatriculate in tara, nivel nemaintalnit in ultimul deceniu. Cifrele din 2007, cand piata trecea de 312.000 unitati, par acum SF, iar puterea de cumparare scazuta, ineficienta programului Rabla si diversele schimbari legate de taxa pe poluare auto/timbrul de mediu si-au pus amprenta. Inmatricularile Dacia s-au situat undeva in jurul a 17.000 unitati, datele complete vor fi cunoscute saptamana viitoare.

China

In China se vindeau sub 4 milioane de masini noi in 2005, dar piata s-a extins incredibil an de an, iar in 2013 piata a depasit 21 de milioane de vehicule, fiind prima piata auto in care se vand anual peste 20 de milioane de masini noi. Si lucrurile nu se vor opri aici: estimarile pentru anul in curs arata peste 23 milioane vehicule, cu posibilitatea atingerii valorii de 27-28 milioane masini noi/an pana la final de deceniu, in conditiile unei incetiniri previzibile a ritmului de crestere.

SUA

Piata americana a avut un an excelent, vanzarile de autoturisme si camionete (pick-up truck) crescand cu 8%, la 15,6 milioane unitati, cele mai bune cifre din 2008 incoace. Vanzarile General Motors s-au apropiat de de 2,8 milioane unitati, cele ale Ford au trecut de 2,2 milioane, iar Chrysler Group a trecut de 1,8 milioane. Cele mai vandute modele au fost camionetele din Seria F de la Ford, cu peste 700.000 de unitati. Dupa criza, piata auto americana s-a prabusit la sub 11 milioane unitati/an, insa de sase ani creste constant.

Germania

Piata germana atingea in 2010 un maxim de 3,8 milioane unitati vandute, datorita unui program Rabla generos, in care s-au vandut doua milioane de masini. In ultimii doi ani piata a scazut insa cu 3% in 2012 si 4% in 2013, ajungand la sub trei milioane unitati. Cele trei marci germane premium au pierdut cota de piata anul trecut, Dacia a depasit 40.000 de masini vandute.

Marea Britanie

Dintre pietele din Europa de Vest, cea britanica a fost in cea mai buna forma anul trecut, vanzarile de masini noi totalizand 2,25 milioane unitati, cu 10% peste 2012 si la cea mai mare valoare din ultimii sase ani. Cele mai vandute modele au fost Ford Fiesta si Ford Focus si Astra si Corsa de la Opel (Vauxhall in UK). Dacia si-a gasit peste 17.000 de clienti, fiind primul an de prezenta pe aceasta piata.

Rusia

Piata rusa a avut o evolutie interesanta in ultimii ani: a atins un maxim de 2,89 milioane masini noi in 2008, s-a prabusit la sub 1,5 milioane anul urmator, iar apoi si-a revenit spectaculos pana la 2,75 milioane unitati in 2012. Insa anul trecut, pe fondul unei economii stagnante, piata a scazut cu circa 5-6%, datele urmand sa fie publicate in zilele urmatoare. Lada a vandut circa 450.000 de masini, iar Renault aproximativ 210.000, din care circa 80.000 au fost Duster si peste 40.000 Sandero, ambele vandute in Rusia sub brandul Renault.

Franta

Piata auto franceza a avut in 2013 cel mai slab an din 1998 incoace, cu vanzari de 1,79 milioane masini noi, scadere de 6% fata de 2012. Marcile franceze au avut 53% din piata, iar Dacia a ajuns la o cota record de 5%, avand vanzari de 89.000 de masini, din care peste 40.000 Sandero. Marca Renault a avut 18% din piata, iar dintre marcile straine, Volkswagen a stat cel mai bine, cu o cota de 8%. Piata auto franceza este departe de maximul din 2009, cand programul Rabla a dus vanzarile la peste 2,3 milioane masini.

Italia

Sudul Europei a fost lovit mai rau de criza, iar asta se reflecta clar din datele pentru piata auto italiana care a scazut mult de la maximul de 2,5 milioane unitati din 2007, iar anul trecut s-a diminuat cu 7%, spre 1,3 milioane autoturisme noi. Fiat a vandut circa 400.000 de masini, iar Dacia aproape 30.000.

Spania

Si Spania a simtit criza din plin, rata somajului a depasit 25%, iar piata auto a atins in 2012 un minim de sub 700.000 de unitati. Anul trecut piata a urcat insa cu 3% la 722.000 de unitati pe fondul programului Rabla, care a dus la cresteri importante in ultimele luni din an. Spania este insa departe de maximul din 2006, cand s-au vandut 1,64 milioane unitati noi.

Japonia

Datele arata o piata care a crescut cu 0,1% spre 5,38 milioane vehicule, dintre care 2,1 milioane sunt masinute cu motoare de sub 660 cc, foarte populare in Japonia. In decembrie vanzarile au crescut puternic si se asteapta cifre foarte bune in primul trimestru din 2014 fiindca din aprilie taxele de inmatriculare vor creste cu 8% si vor descuraja achizitiile auto.

Cateva date despre productia auto mondiala

Compania de analiza IHS spune ca productia totala de automobile va atiunge 85 milioane in 2014, fata de 82 milioane anul trecut, din care autoturismele reprezinta circa 60 milioane unitati. Perspectivele indica o productie de 100 milioane unitati in 2018.

3 comentarii

kkciosuldelahamangia 6 ianuarie 2014 - 19:01

Tiriac a afirmat nu demult intr-un interviu ca intr-un judet din Romania pana la data respectiva se vinduse un singur autoturism nou, intrebarea este care e acel judet ?

Reply
vgeo 6 ianuarie 2014 - 20:57

Mehedinti si era pe primele 6 luni si cred ca pana in nov tot una era vanduta.

ps Peugeot 301

Reply
moi 7 ianuarie 2014 - 14:47

HAI ZAU! Italia, adica FIAT o duce atat de greu ca a cumparat … GM!!!!!!!!!!!

Reply

Lasa un comentariu