Acasa Audi Audi Q1 va fi lansat in 2016, a anuntat producatorul auto german

Audi Q1 va fi lansat in 2016, a anuntat producatorul auto german

de Adrian Mitrea

Audi Q1 (sursa - Audi)

Audi a anuntat luni, 2 decembrie, ca va lansa un SUV de mici dimensiuni in 2016, parte a strategiei de a-si creste gama de la 49 de modele in prezent la 60 de modele pana in 2020, data pana la care Audi estimeaza ca va trece de doua milioane automobile vandute pe an. Audi Q1 va completa oferta de SUV-uri Audi, alaturi de Q3, RS Q3, Q5, SQ5 si Q7.

Producatorul auto german spune ca in prezent cel mai bine vandut SUV al sau este Q5, care contabilizeaza peste jumatate dintre vanzarile de modele Q. La nivel mondial SUV-urile Q au o pondere de 28% in vanzarile Audi, iar prin introducerea de noi derivate, reimprospatarea modelelor Q existente si prin adaugarea lui Q1 Audi spera ca vanzarile de SUV-uri sa reprezinte 35% din vanzari, pana in 2020.

De cand a lansat primul SUV Q, in 2007, si pana in prezent, Audi a comercializat 1,5 miliaone de SUV-uri.

Q1 va fi produs in Germania, la Ingolstadt, securizand astfel forta de munca si activitatea economica din zona, eliminand astfel riscul ca uzina “de casa” a marcii sa aiba capacitate de productie neutilizata.

Lasa un comentariu