Acasa Industrie Producatorul de componente auto Draxlmaier vrea sa renunte la aproape 300 de angajati de la fabrica din Pitesti

Producatorul de componente auto Draxlmaier vrea sa renunte la aproape 300 de angajati de la fabrica din Pitesti

de Vlad Barza

(sursa - Draxlmaier)

Reprezentantii companiei germane Draxlmaier Pitesti, unul dintre cei mai mari angajatori din industria auto in Romania, au avut joi o prima intalnire cu reprezentantii sindicatelor, pentru a se consulta cu privire la procesul de restructurare a 292 de posturi din fabrica de la Pitesti. Compania are 12.000 de angajati in tara si spune ca face restructurari la Pitesi pentru a-si pastra competitivitatea, adaugand ca va angaja 1.500 de persoane in tara, anul acesta.

Dinamica pietei auto la nivel international are impact asupra comenzilor livrate de fabricile din Romania: restructurarile din Pitesti sunt o consecinta directa, dar, in acelasi timp, alte locatii precum Codlea sau Satu Mare, care livreaza comenzi catre alti clienti, cunosc o extindere a afacerii si a personalului, cu peste 1.500 de angajati in acest an, spune germanii.

Restructurarile se fac respectand legislatia in vigoare, iar consultarea cu sindicatele de azi este una dintre etapele prevazute in proces. Aceasta a avut ca scop discutarea procesului pe baza caruia se vor face restructurarile. Compania va oferi angajatilor restructurati pachete compensatorii conform legii, dar si sprijin, impreuna cu autoritatile locale si consultanti specializati, pentru reintegrarea cat mai rapida in campul muncii, mentioneaza compania, intr-un comunicat de presa.

Cei 292 de angajati reprezinta aproximativ 8% din personalul fabricii si 2% din totalul angajatilor grupului german in Romania.

„Compania noastra opereaza intr-o piata extrem de complexa din industria auto si, prin urmare, trebuie sa ramana competitiva. Asa cum prevede politica companiei, vom oferi angajatilor din posturile restructurate sprijin pentru o tranzitie cat mai rapida si facila catre un nou loc de munca. In acelasi timp, Grupul Draxlmaier isi mentine planurile de extindere in Romania, planificand in acest an noi investitii si crearea a peste 1.500 de noi locuri de munca in Codlea si Satu Mare”, a declarat Bernd Schmitt, directorul fabricii Draxlmaier Pitesti.

Grupul Draxlmaier si-a inceput activitatea in Romania in anul 1993 prin fabrica din Pitesti, iar in prezent are peste 12.000 de angajati in cele 5 arii de productie: Pitesti, Satu Mare, Timisoara, Hunedoara si Brasov.

In Pitesti, complementar cu activitatile de productie, a fost dezvoltat si un centru de dezvoltare in domeniul ingineriei si IT, care acorda suport nu numai companiei locale, dar si intregului concern. Grupul Draxlmaier este unul dintre cei mai mari angajatori din economia locala si livreaza produse si servicii, din Romania, producatorilor de automobile din intreaga lume.

Compania Draxlmaier a fost infiintata in 1958 la Vilsbiburg, Germania, si este o afacere de familie, iar de 20 de ani (din 1993) este prezenta si in Romania. In prezent Draxlmaier are 48.000 angajati la nivel mondial, dintre care circa 12.000 in Romania. Asadar, Romania este tara in care Draxlmaier are cei mai multi angajati din lume, fiind urmata de Tunisia (9.500 salariati), Mexic (7.000 angajati) si mai apoi Germania (4.800 oameni) si China (3.200 salariati) – cifre valabile la nivelul lunii aprilie din 2013.

Lasa un comentariu