Acasa Porsche Volkswagen Golf a primit titlul Masina Anului 2013 in lume. Tesla Model S a castigat la masini ecologice

Volkswagen Golf a primit titlul Masina Anului 2013 in lume. Tesla Model S a castigat la masini ecologice

de Vlad Barza

Volkswagen Golf 7 (sursa - Volkswagen)

Dupa la inceput de martie a castigat titlul Masina Anului in Europa, Volkswagen Golf a primit si premiul pe plan mondial (World Car of the Year), dupa votul a 66 de jurnalisti auto din 23 de tari. La categoria Performanta a castigat Porsche cu Boxster si Cayman, la Design a iesit invingator Jaguar F-Type, iar la masini Verzi a iesit pe primul loc Tesla Model S.

La World Car of the Year marele premiu i-a revenit lui Volkswagen Golf care ajunsese in marea finala cu alte patru modele: Mercedes-Benz Clasa A, duetul Porsche Boxster / Cayman si grupul Scion FR-S / Subaru BRZ / Toyota 86 / GT 86.

Volkswagen a castigat si in 2012, cu micul Up!, dar si in 2010 cu Polo si in 2009 cu precedentul Golf.

Premiul pentru masini de performanta (World Performance Car) a fost acordat modelelor Boxster / Cayman care in finala mare au fost alaturi de F12 Berlinetta si de grupul Scion FR-S / Subaru BRZ / Toyota 86 GT 86. Porsche a castigat si anul trecut, cu 911, iar Ferrari a castigat acum doi ani, cu 458 italia.

Trebuie precizat ca in aceste finale au fost incluse pe o singura pozitie mai multe modele care au in comun multe aspecte tehnice si de design, asa se explica numarul mare de modele.

La categoria Design a castigat Jaguar F-Type in 2013, dupa ce anul trecut premiul i-a revenit lui Range Rover Evoque, iar acum doi ani lui Aston Martin Rapide.

La categoria masinilor „Verzi” (World Green Car)  juriul format din 66 de jurnalisti a ales masina electrica sport Tesla Model S care in finala a devansat Renault Zoe si Volvo V60 Plug-in Hybrid. Anul trecut categoria a fost castigata de Mercedes-Benz S 250 CDI BlueEFFICIENCY, iar acum doi ani de Chevrolet Volt.

0-100.ro a publicat in octombrie 2012 un test drive cu Volkswagen Golf VII. Poti revedea articolul original AICI sau doar varianta video (mai scurta) mai jos.

Lasa un comentariu