Ford a finalizat negocierile cu sindicatele si s-a ajuns la concluzia ca platile compensatorii ce vor ajunge la angajatii ce urmeaza a ramane fara loc de munca la uzina de la Genk (Belgia) vor totaliza 750 milioane dolari, scrie AFP. Ford a anuntat anul trecut ca pana la final de 2014 va inchide uzina belgiana, dar pana atunci vor fi inchise alte doua unitati mai mici, in Marea Britanie.
La uzina de la Genk lucreaza in total 4.300 de angajati, din care 4.000 de muncitori si 300 de persoane din domeniul administrativ. Un calcul arata ca platile compensatorii per angajat sunt de 187.500 dolari. Cand GM a inchis in 2010 uzina din orasul belgian Anvers, compensatia/angajat a fost de 202.000 dolari.
Ford Europa a avut pierderi de 1,75 miliarde dolari in 2012 si asteapta un an si mai rau, cu pierderi de doua miliarde dolari. Compania a anuntat in octombrie ca, din cauza situatiei grele din piata, va trebui sa inchida uzina de la Genk (Belgia), pana la final de 2014. Aceasta uzina construieste acum Mondeo, S-Max si Galaxy.
Pe plan mondial, Ford a vandut 5,66 milioane vehicule in 2012, iar cifra de afaceri a fost de 134,3 miliarde dolari, cu numai 2 miliarde mai putin decat in 2011.
Anul trecut compania a vandut pe plan european 1,35 milioane vehicule – scadere de aproape 20% fata de 2011 – si a avut pierderi uriase de 1,75 milioane dolari fata de numai 27 milioane in 2011. Cifra de afaceri pe continent a fost de peste 33 miliarde dolari in 2011, scazand la mai putin de 27 miliarde dolari anul trecut.