Acasa Curiozitati Autoliv a livrat jumatate de miliard de airbag-uri pentru protectie laterala, circa 15.000 de vieti au fost salvate

Autoliv a livrat jumatate de miliard de airbag-uri pentru protectie laterala, circa 15.000 de vieti au fost salvate

de Adrian Mitrea

Volvo V60 la Euro NCAP (sursa - Euro NCAP)

Autoliv, producator suedez de sisteme de siguranta auto, a anuntat ca a livrat jumatate de miliard de airbag-uri pentru protectie laterala, din 1994, cand Autoliv le-a inventat, si pana in prezent. Airbag-urile laterale au debutat pe Volvo 850, in urma colaborarii dintre Volvo si Autoliv.

Experienta Autoliv in domeniul airbag-urilor a marcat in 1998 un nou punct important, odata cu lansarea airbag-urilor laterale de tip cortina. Acest tip de airbag lateral a fost lansat impreuna cu Volvo si Mercedes-Benz.

Autoliv estimeaza ca din 1994 si pana in prezent airbag-urile laterale (incluzandu-le si pe cele tip cortina) au salvat 15.000 de vieti, iar numeroase persoane au avut de suferit mai putin in urma accidentelor rutiere.

Pe plan mondial Autoliv are uzine in peste 30 de tari si un numar de 47.900 angajati, cu 4.600 peste efectivele de acum un an, arata cel mai nou raport financiar al companiei, remis pe 1 februarie.

Autoliv a vandut anul trecut in valoare de 8,23 miliarde dolari, crestere de 15% fata de 2010, iar componentele legate de airbag-uri au reprezentat 5,4 miliarde dolari, in timp ce acelea legate de centuri de siguranta au contribuit cu peste 2,5 miliarde dolari.

In Romania Autoliv este prezent din 1997 si are 3.500 de angajati in cele trei amplasamente: Brasov, Lugoj si Timisoara. In Romania se produc centuri de siguranta, chingi pentru acestea, generatoare de gaz pentru airbag-uri, module de airbag, arcuri  (componente ale centurilor) si perne pentru airbag-uri. In Romania Autoliv are si doua centre de dezvoltare, unul la Brasov si unul la Timisoara, unde se dezvolta si testeaza centuri de siguranta si sisteme electronice de siguranta.

Lasa un comentariu