PSA Peugeot-Citroen si General Motors care anuntau recent planuri complexe de cooperare ar fi suspendat discutiile dupa ce grupul francez a acceptat garantii guvernamentale, starnind supararea celor de la General Motors. Cele doua grupuri ar vrea sa scoata in 2016 primele masini realizate in comun, insa divizia Opel a General Motors se teme ca ea ar trebui sa suporte grosul concedierilor, din cauza implicarii guvernului francez in activitatile PSA, spun surse citate de Reuters.
Cele doua companii au anuntat in februarie ca vor face o alianta, iar recent au detaliat planurile de extindere a cooperarii, astfel incat sa ajunga sa faca economii semnificative, punand cat mai multe activitati la comun.
Ei bine, surse citate de Reuters spun ca discutiile au incetat dupa ce Peugeot-Citroen, aflata intr-o situatie financiara disperata, a fost nevoita sa accepte garantii financiare de 7 miliarde euro de la guvernul francez care a cerut un loc in board-ul de conducere si dreptul de a se implica in luarea deciziilor legate de viitorul PSA.
Temerile diviziei Opel sunt ca guvernul francez va face presiuni mari astfel incat sa fie concediati cat mai putini lucratori ai PSA in Franta si in consecinta, daca s-ar face o alianta stransa PSA-Opel, exista pericolul ca germanii sa fie fortati sa suporte „grosul” concedierilor.
Temerile nu sunt exagerate in contextul in care reprezentantii guvernului francez au spus in mod repetat ca locurile de munca in Franta trebuie protejate cat de mult posibil.
Sursele citate spun ca, data fiind situatia de acum, este greu de crezut ca o cooperare intensa va fi posibila inainte de 2014. Reprezentantii PSA, contactati de Reuters, au spus ca in prezent nu exista niciun fel de discutii cu Opel, in timp ce oficialii GM au spus ca grupul american este concentrat sa profite de beneficiile identificate in legatura cu aceasta alianta.
Ambele grupuri auto au pierderi extrem de mari, PSA va inchide o fabrica si ar putea renunta la 10.000 de angajati, in timp ce GM va inregistra pierderi de 1,5-1,8 miliarde dolari in Europa anul acesta.
Sursele citate de Reuters spun ca cei de la Opel sunt ingrijorati de implicarea guvernului francez in viitorul Peugeot-Citroen si considera ca acceptarea de catre PSA a garantiilor a sabotat proiectul de alianta. Alianta va implica si discutii dure legate de concedieri si de repartizarea acestora, mai ales ca celor de la Opel li se reproseaza faptul ca nu au luat masuri dure de restructurare, Ford fiind data ca exemplu prin anuntul ca va inchide trei unitati de productie.