Acasa Anvelope Franciza Premio se extinde prin 9 noi magazine-service in Romania. Investitiile cumulate au ajuns la 10 mil. euro

Franciza Premio se extinde prin 9 noi magazine-service in Romania. Investitiile cumulate au ajuns la 10 mil. euro

de Adrian Mitrea

Premio Hil-Serv (sursa - 0-100.ro)

Goodyear Dunlop Tires Romania, subsidiara locala a producatorului de anvelope de top la nivel mondial, a anuntat ca extinde in continuare reteaua de magazine-service Premio la nivel national. Investitiile cumulate, din 2009 si pana in prezent, au ajuns la 10 milioane euro.

Cel mai nou magazine-service de anvelope din reteaua Premio a fost deschis la jumatatea acestei luni in Focsani (Total Service 2001), iar alte doua urmeaza sa fie inaugurate in Alba-Iulia si Alexandria.

Astfel, reteaua nationala Premio va ajunge la 28 unitati, fiind numarul 1 din Romania pe piata service-ului si retail-ului cu anvelope. Pana la finalul anului, Goodyear Dunlop Tires Romania vrea sa aiba o retea formata din 35 de magazine-service Premio la nivel national.

In Bulgaria, franciza Premio numara 5 magazine-service ce deservesc zonele Ruse, Varna, Stara Zagora, Plovdiv si Veliko Tirnovo. In viitorul apropiat, planurile de extindere ale Goodyear Dunlop Tires Romania vizeaza si piata din Republica Moldova.

Programul de franciza Premio a fost implementat prima data de organizatia German Goodyear-Franchise (GDHS), in 1996, si este un concept al companiei Goodyear furnizat dealerilor in sistem franciza. In 2002, Premio Elvetia a fost primul pas spre pietele internationale. La nivel european exista peste 4.200 de magazine-service Premio, HiQ (Marea Britanie) sau Vulco (Franta), toate reprezentand acelasi concept. Goodyear continua in prezent extinderea lantului si in Ungaria, Turcia, Austria, Rusia, Polonia, Bulgaria si Romania. In aceste magazine-service se gasesc atat marcile de anvelope proprii ale Goodyear, cat si alte marci de anvelope, accesorii si piese de schimb, clientii directi beneficiind si de serviciile aferente pentru operatiuni de intretinere si montaj pe loc.

Primul Premio din Romania a fost inaugurat in tara in aprilie 2009, la Deva. Investitiile in magazinele-service Premio pot varia de la cateva zeci de mii de euro in cazul modernizarii unei vulcanizari deja existente si pot ajunge la sute de mii sau milioane de euro pentru poriectele mari, incepute de la zero.

Goodyear este una din cele mai mari companii producatoare de anvelope din lume. Are aproximativ 72.000 de angajati si isi fabrica produsele in 55 de unitati de productie din 22 de tari peste tot in lume. Cele doua centre ale sale pentru inovare sunt amplasate in Akron, Ohio si Colmar-Berg, Luxemburg.

Lasa un comentariu