Acasa Renault Renault Romania a premiat medaliatii romani la Jocurile Olimpice de la Londra 2012 cu 16 autoturisme in valoare totala de peste 220.000 euro

Renault Romania a premiat medaliatii romani la Jocurile Olimpice de la Londra 2012 cu 16 autoturisme in valoare totala de peste 220.000 euro

de Adrian Mitrea

Premii Renault pentru sportivii romani medaliati la JO 2012 (sursa - Renault)

Renault Romania a oferit 16 autoturisme sportivilor romani care au obtinut o medalie, individual sau pe echipe, in cadrul celei mai importante competitii sportive a anului, Jocurile Olimpice de la Londra 2012. Masinile Latitude, Megane si Twingo au o valoare totala de peste 220.000 euro, potrivit calculelor 0-100.ro.

Astfel, sportivii care au urcat pe cea mai inalta treapta a podiumului la probele individuale au primit din partea Renault Romania un Renault Latitude, cei care au fost distinsi cu argint au primit cheile unui Renault Megane Olympic, editie limitata special creata pentru celebrarea Olimpiadei, in timp ce medaliatii cu bronz au primit cate un Renault Twingo.

Sportivii medaliati cu argint si bronz in probele pe echipe au primit cate un Renault Twingo. Astfel, unii sportivi au fost recompensati cu cate doua autoturisme daca au fost premiati si individual, si cu echipa, cum este cazul gimnastelor Sandra Izbasa si Catalina Ponor.

In total, Renault Romania a oferit 16 autoturisme pentru cele noua medalii obtinute individual si pe echipe, dupa cum urmeaza:

  • Aur: Sandra Izbasa (gimnastica-sarituri), Alin Moldoveanu (tir-pusca aer comprimat 10 m)
  • Argint: Alina Dumitru (judo-categoria 48 kg), Corina Caprioriu (judo-categoria 57 kg), Roxana Cocos (haltere-categoria 69 kg), Rares Dumitrescu (sabie-echipe), Alexandru Siriteanu (sabie-echipe), Florin Zalomir (sabie-echipe), Tiberiu Dolniceanu (sabie- echipe), Catalina Ponor (gimnastica-sol)
  • Bronz: Catalina Ponor (gimnastica-echipe), Sandra Izbasa (gimnastica-echipe), Diana Chelaru (gimnastica-echipe), Diana Bulimar (gimnastica – echipe), Larisa Iordache (gimnastica-echipe), Razvan Martin (haltere-categoria 69 kg)

„Ne mandrim cu rezultatele delegatiei romane la Jocurile Olimpice de la Londra si ne bucuram foarte mult ca, datorita parteneriatului cu Comitetul Olimpic si Sportiv Roman, putem sa-i recompensam pe sportivii romani de performanta (…)”, a declarat Thomas Dubruel, director general Renault Commercial Roumanie.

Gala de premiere a sportivilor a marcat si finalul campaniei nationale „Renault cauta 100 de ambasadori ai valorilor olimpice!”. De aceea, dupa momentul festiv dedicat sportivilor, in cadrul Galei au fost premiati si ambasadorii valorilor olimpice, identificati de catre Renault prin intermediul unei campanii derulate online. Astfel, in plus fata de sustinerea participarii Delegatiei Romane la Jocurile Olimpice de la Londra si premierea medaliatilor, Renault si-a propus sa duca mai departe spiritul olimpic prin identificarea si premierea a 100 de oameni simpli, ambasadori ai valorilor olimpice. in cadrul campaniei au fost inscrise sute de povesti emotionante care vorbesc despre excelenta, curaj, profesionalism, fair-play si spirit de sacrificiu, spun organizatorii.

Renault Romania este sponsor principal al Comitetului Olimpic si Sportiv Roman (COSR) si a sustinut participarea sportivilor romani la Jocurile Olimpice din 2012 de la Londra. In contractul de sponsorizare a fost prevazut faptul ca fiecare sportiv medaliat cu aur, argint si bronz la Jocurile Olimpice de Vara de la Londra din 2012 va fi premiat cu un autoturism Renault.

Fotografie de grup cu sportivii romani medaliati la JO 2012 (sursa - Renault)

Lasa un comentariu