Opel/Vauxhall schimba strategia de preturi pentru modele sale, tendinta de crestere a acestora urmand sa fie inlocuita de un trend descrescator, pentru a recastiga clientii traditionali de Opel, a declarat directorul general executiv (CEO) al companiei, Karl-Friedrich Stracke, citat de Automotive News.
„Am mutat Opel prea sus, prea devreme. Mai departe vom face ajustari pentru ca masinile noastre sa devina mai accesibile”, a declarat Stracke, precizand ca Opel va continua investitiile in noi produse, in pofida crizei.
Sergio Marchionne, CEO al Fiat, a anuntat recent ca va taia investiile in noi produse cu 500 milioane euro.
„Vom face investitii serioase in gama de produse Opel. Am observat ca unii dintre competitorii nostri cheie si-au anuntat intentiile de a taia investitiile in noi produse. (…) Produsul este regele si cheia succesului viitor”, a spus Stracke.
Tinta lui Karl-Friedrich Stracke este sa readuca Opel pe profit, insa el nu a avansat termene.
Familia de modele Astra a primit un mic facelift si a inceput comercializarea modelului GTC Astra, iar pe lista cu prioritati se numara lansarea a trei noi motoare si a masinii de oras Adam.