Ferrari vrea ca la un eveniment care se va tine pe 15 septembrie la Silverstone sa adune pentru o parada 1.000 de masini ale marcii, numar dublu fata de recordul din prezent. Pe circuitul japonez de la Shizuoka a fost omologat acum patru ani un record cu 490 de masini ale marcii italiene, iar pentru evenimentul din septembrie 2012 s-au inscris pana acum 600 de posesori de Ferrari.
Pe 15 septembrie pe circuitul de la Silverstone se va desfasura evenimentul Ferrari Racing Days unde se doreste stabilirea unui nou record mondial pentru cea mai mare parada de masini Ferrari. Obiectivul este sa se aduna 1.000 de masini, iar pana la momentul evenimentului italienii sunt convinsi ca se mai pot ocupa cele 400 de locuri ramase.
Pe circuitul de la Silverstone la editia Ferrari Racing Days din 2007 s-a stabilit un nou record mondial pentru o parada de Ferrari-uri: 385 de masini. In 2008, pe 11 mai, pe circuitul japonez de la Shizuoka s-au adunat 490 de masini Ferrari. Pentru ca recordul sa fie omologat, masinile au parcurs 3 km fara ca distanta dintre vehicule sa depaseasca doua lungimi de masina.
Tinand cont ca Ferrari vinde anual cam 7.000 de masini, aducerea la un loc a o mie de masini este un lucru complicat. Anul trecut Ferrari a vandut aproape 2.000 de masini in America de Nord, 700 in Germania, cate 500 in China si Marea Britanie si peste 400 in Orientul Mijlociu.