Compania americana A123 Systems a anuntat dezvoltarea unei noi tehnologii care va permite bateriilor masinilor electrice sa functioneze optim la temperaturi extreme fara a mai fi nevoie de un sistem de management termic. Oficialii companiei spun ca tehnologia dezvoltata de ei va reduce costurile de productie a unei baterii electrice cu 600 de dolari si va intra in piata in prima parte din 2013.
A123 Systems, care livreaza baterii pentru masini electrice ale General Motors si Fisker, spune ca a dezvoltat tehnologia numita Nanophosphate EXT care face ca bateriile masinilor electrice sa functioneze bine la temperaturi extreme, fara a mai fi nevoie de sisteme de racire si incalzire.
Tehnologia Nanophosphate EXT este gandita sa mareasca viata unei baterii care este folosita des la temperaturi foarte mari dar si sa permita bateriei sa furnizeze mai multa energie la temperaturi foarte joase.
Testele facute in Ohio au aratat ca aceste baterii isi mentin 90% din capacitatea initiala dupa 2.000 de cicluri incarcare/descarcare la temperaturi de 45 de grade Celsius, iar le -30 de grade Celsius experimentele au aratat ca puterea a crescut cu 20%.
Eliminarea (totala sau partiala) a sistemelor de management termic va face ca bateria sa cantareasca mai putin si sa fie mai ieftin de produs, spun cei de la A123, care adauga ca tehnologia va fi utilizata si in telecomunicatii.
A123 Systems a avut pierderi de 125 milioane dolari in primul trimestru si are de suferit din cauza ca masinile electrice se vand sub asteptari in SUA.