Ford va opri mai multe zile pana in octombrie productia la uzina germana de la Koln, ca urmare a scaderii cererii mai ales in pietele din sudul Europei, scrie Reuters. Ford a vandut 385.000 de automobile in Europa in primul trimestru, scadere de 6% fata de primul sfert din 2011. La Koln lucreaza circa 4.000 de oameni, iar intreruperile de productie vor afecta si uzina din Saarlouis.
Ford Germania nu a precizat cate zile va fi productia oprita, insa oficialii companiei au precizat ca vor exista cu siguranta opt zile in iulie. In plus, compania a aplicat pentru un program de reducere a orelor de munca, program ce ar fi subventionat de guvern.
Ford are probleme din cauza scaderii cererii in tarile sudice lovite de recesiune: Grecia, Italia si Spania, iar un cotidian din Koln scria recent ca uzina din localitate va produce cu circa 20.000 de masini Fiesta mai putin anul acesta. Seful Ford pentru Germania declara in martie ca Ford va reduce productia la uzinele din Koln si Saarlouis, insa nu dadea detalii exacte. La uzina din Koln lucreaza 4.100 de oameni, iar la Saarlouis, 6.000.
In timp ce, pe de o parte, Ford a anuntat ca angajeaza 500 de persoane pana in luna iunie a acestui an, pana la sfarsitul lunii aprilie vor fi dati afara circa 250 de salariati, din randul celor aflati in prag de pensionare, scria pe 20 aprilie cotidianul Gazeta de Sud. Si Ford confirma ca va derula un program de incetare voluntara a relatiilor de munca pentru salariatii TESA, insa adauga ca este vorba de un program la nivel european si nu a spus la cati angajati se va renunta in tara.
Ford a vandut 385.000 de automobile in 51 de piete europene intre ianuarie si martie, scadere de 6% fata de Q1 2011. Marea Britanie, Germania, Italia si Franta au fost cele mai mari piete ca volum, iar la cota de piata, Ford sta cel mai bine in Marea Britanie (15,6%), Turcia (13%) si Irlanda (12%).