Inmatricularea unui automobil intr-un alt stat UE este si acum cel mai adesea o procedura administrativa greoaie si de durata, din cauza normelor diferite si a cerintelor contradictorii din fiecare stat, astfel ca este nevoie de o simplificare substantiala care se regaseste intr-o propunere a Comisiei Europene. Propunerea urmeaza sa fie acum discutata de catre Parlamentul European si Consiliu. Dupa ce va fi aprobata, statele membre vor avea la dispozitie un an ca sa pregateasca noile proceduri, respectiv software-ul pentru schimburile de date.
De ce e nevoie de reguli mai simple
In fiecare an, cetatenii si intreprinderile din UE au nevoie sa transfere circa 3,5 milioane de autovehicule dintr-un stat membru in altul si sa le inmatriculeze conform legislatiei nationale. Cu toate astea, ceea ce, in cadrul unei piete unice din secolul XXI, ar trebui sa fie un simplu proces de inmatriculare este adesea o procedura administrativa greoaie si de durata, din cauza normelor diferite si a cerintelor contradictorii.
Este nevoie, in medie, de cinci saptamani pentru incheierea procedurilor, iar costul unei inmatriculari este estimat la 400 de euro pentru cetatean si pentru intreprinderi. In plus, aceste probleme reprezinta un obstacol semnificativ si pentru libera circulatie a bunurilor, serviciilor si lucratorilor si, ca urmare, pentru cresterea economica si crearea de locuri de munca in Europa.
De aceea, Comisia Europeana a decis acum sa actioneze pentru a reduce in mod semnificativ dificultatile administrative. Propunerea prezentata de vicepresedintele Antonio Tajani ar duce la o simplificare administrativa substantiala, cu economii totale de cel putin 1,5 miliarde de euro pe an pentru intreprinderi, cetateni si autoritatile responsabile cu inmatricularile.
In ce consta propunerea
Propunerea este simpla si abordeaza chestiuni foarte concrete. Reinmatricularea autovehiculelor provenite din alte state membre va fi limitata, in sensul ca, de exemplu, cetatenii care lucreaza intr-un alt stat membru si care utilizeaza un automobil inmatriculat de angajatorii lor nu vor mai fi nevoiti sa-l reinmatriculeze. In general, formalitatile administrative pentru reinmatricularea, in cadrul UE, a automobilelor, camionetelor, autobuzelor si camioanelor vor fi mult simplificate, de exemplu la mutarea resedintei dintr-un stat al UE in altul si la cumpararea unui automobil de ocazie dintr-o alta tara a UE.
De asemenea, va fi imposibila inmatricularea unui autovehicul furat intr-o alta tara din UE. Societatile de inchirieri auto vor realiza economii substantiale, intrucat vor putea sa transfere automobile dintr-un stat al UE in altul in perioada concediilor fara a le reinmatricula. Aceasta este o veste buna si pentru turisti, pentru ca este de asteptat ca inchirierea autovehiculelor sa se ieftineasca odata cu aprobarea propunerii.
Propunerea introduce principiul ca un automobil trebuie sa fie inmatriculat in tara din UE in care locuieste proprietarul sau si ca celelalte state membre nu-i pot cere proprietarului respectiv sa-si reinmatriculeze automobilul pe teritoriul lor, chiar daca persoana in cauza petrece o perioada mai lunga pe teritoriul respectiv.
Cand propunerea va fi adoptata de Parlamentul European si de Consiliu, aceasta va insemna ca:
• cetatenii care isi petrec o parte din an intr-o resedinta de vacanta dintr-o alta tara din UE nu vor mai fi nevoiti sa-si reinmatriculeze automobilul in aceasta tara;
• cetatenii care se muta definitiv intr-o alta tara a UE vor avea la dispozitie 6 luni sa-si reinmatriculeze automobilul in aceasta tara;
• cetatenii care cumpara sau vand un automobil de ocazie in alta tara a UE nu se vor mai confrunta cu controale tehnice suplimentare si cu probleme administrative;
• cetatenii care lucreaza intr-o alta tara a UE si folosesc un automobil inmatriculat de angajator in tara respectiva nu vor mai trebui sa-l inmatriculeze in tara lor de origine;
• societatile de inchirieri auto vor putea transfera autoturisme intr-o alta tara a UE in perioada concediilor fara a le reinmatricula (de exemplu, inchiriind aceleasi autoturisme pe litoral in timpul verii si in Alpi in timpul iernii). Acest lucru ar trebui sa reduca preturile de inchiriere a automobilelor;
• acelasi principiu se aplica in cazul intreprinderilor: autovehiculele, autobuzele, camionetele si camioanele ar trebui inregistrate in statul UE in care se afla sediul intreprinderii, iar celelalte tari ale UE trebui sa accepte acest lucru;
• autoritatile de inmatriculare vor coopera tot mai mult intre ele, facilitand astfel identificarea si urmarirea autovehiculelor furate. Va deveni astfel imposibila inmatricularea unui automobil furat intr-o alta tara din UE;
• multe controale vor fi eliminate cu totul, autoritatile primind informatiile tehnice necesare cu privire la autovehicul direct de la colegi lor din tara in care acesta este deja inmatriculat.
Pasii urmatori
Propunerea urmeaza sa fie acum discutata de catre Parlamentul European si Consiliu. Dupa ce va fi aprobata, statele membre vor avea la dispozitie un an ca sa pregateasca noile proceduri, respectiv software-ul pentru schimburile de date etc.
Mai tarziu in cursul anului, Comisia va adopta o initiativa de clarificare a normelor UE care trebuie respectate la inmatricularea automobilelor si la aplicarea taxelor de circulatie. Comisia va face propuneri de imbunatatire a pietei unice, in special in ceea ce priveste evitarea dublei impozitari a automobilelor atunci cand cetatenii se muta dintr-un stat membru in altul si inlaturarea obstacolelor din calea inchirierii transfrontaliere de autovehicule.