Vanzarile de autovehicule Dacia la nivel mondial au scazut cu 1,5% anul trecut, in comparatie cu 2010, la 343.233 unitati, iar pe piata romaneasca declinul a fost de 15%, reiese din rezultatele comerciale anuntate de companie. SUV-ul Duster a reprezentat 46% din vanzarile globale, iar in Romania Duster s-a vandut de aproape trei ori mai bine decat mai micul Sandero.
In 2010 Dacia a livrat 348.723 autovehicule (autoturisme si utilitare) la nivel mondial, iar in 2009 livrarile au fost de 311.500 unitati.
Vanzarile Dacia in Romania au scazut cu 15%, de la 36.730 unitati in 2010 la 30.861 autovehicule anul trecut. In 2009 vanzarile Dacia pe piata locala erau de peste 40.000 unitati.
Din cele aproape 31.000 de autovehicule livrate in Romania anul trecut, 15.000 unitati au fost vandute prin Programul Rabla. Romanii au cumparat 7.249 Duster anul trecut si 2.519 Sandero, SUV-ul inregistrand deci vanzari de aproape trei ori mai bune.
Pentru 2012 oficialii Dacia asteapta o crestere a vanzarilor in Romania, datorita vanzarilor de flote si a introducerii unui nou vehicul comercial usor in semestrul al doilea.