Acasa Chevrolet Prima impresie: Chevrolet Aveo diesel

Prima impresie: Chevrolet Aveo diesel

de Adrian Mitrea

Chevrolet Aveo diesel (sursa - Chevrolet)

Chevrolet n-a avut niciodata in oferta un motor turbo diesel de mic litraj si chiar propulsoarele pe motorina de orice fel, fie ele si mai mari, lipseau cu desavarsire din oferta marcii americane pentru piata europeana. Acum are loc o schimbare de macaz importanta. Aveo trece pe diesel si va disponibil si in Romania in primul trimestru al anului 2012. Economic, manevrabil si vioi, Aveo diesel are toate sansele sa devina una dintre cele vandute masini din clasa ei, pentru ca acum e o masina bine facuta, dar pierde puncte calitatea materialelor si imaginea de marca.

Concret, Aveo diesel are sub capota un propulsor de 1,3 litri de provenienta Fiat, acelasi care echipeaza modele precum Linea, Grande Punto si Opel Corsa. Pe Aveo acest motor de 1,3 litri turbo diesel are trei versiuni: 75 Cai Putere (CP), 95 CP si 95 CP Eco. In mod paradoxal aceasta varianta Eco este cea mai rapida si, desigur, cea mai economica, desi are 20 CP in plus fata de varianta diesel de baza.

click aici pentru galeria foto

Varianta Eco are sistem Start&Stop si o serie de setari minore care conduc la emisii mai reduse de dioxid de carbon. Interesant este ca varianta 95 CP Eco utilizeaza aceeasi cutie de viteze si rapoarte ale acesteia ca versiunea de 75 CP si, in plus, dezvolta acelasi cuplu ca cea din urma  (190 Newton-metru), reusind totusi sa duca masina pana la 100 km/h intr-un timp mai redus cu 2,5 secunde (11,7 secunde vs. 14,2 secunde).

Varianta de 95 CP standard (deci non Eco) are rapoarte mai lungi ale transmisiei si atinge 100 km/h in 12,6 secunde, desi cuplul motor este mai mare decat al celorlalte doua versiuni (210 Newton-metru). Nivelul de zgomot este acceptabil in habitaclu, nu este nici mai mare, dar nici mai redus decat in alte masini diesel de clasa mica.

Aveo va putea fi comandat cu motor diesel atat cu caroseria hatchback cu cinci usi, cat si cu cea sedan cu patru usi.

Varianta testata este cea de 95 CP Eco. Pe un traseu extraurban de peste 70 de kilometri am obtinut un consum mediu 4 litri/100 km, o valoare care inscrie aceasta masina in randul celor mai economice si mai performante din segment. La fel ca si versiunile pe benzina despre care v-am povestit intr-un alt test de tip prima impresie publicat in iunie, Aveo este complet schimbat fata de vechiul model. Este mult mai rigid, mai ferm si mai sigur acum. In plus, arata si foarte bine in versiunea cu cinci usi.

Au fost publicate si rezultatele testelor Euro NCAP si Aveo a obtinut 5 stele din 5 posibile si punctaj general foarte bun, astfel ca Chevrolet pare sa fi invatat din greseala de a pune in fata publicului european o masina cu doar o stea si jumatate din cinci posibile pentru protectia pasagerilor.

Platforma pe care este construit acest nou Aveo este complet noua si va sta si la baza viitorului Opel Corsa. Deci Aveo are toate semnalmentele unei masini reusite.

Din pacate se vede ca e o masina mai accesibila decat restul la calitatea materialelor. Plasticul si textilele par ieftine si sunt in dezacord cu designul modern al habitaclului. Nici imbinarile nu sunt exemplare, iar un alt minus merge la directie. Chiar daca volanul se invarte usor si masina este manevrabila, la viteze mai mari nu se intareste suficient si iti ofera un feedback artificial.

Practic, deranjant este contrastul dintre setarile generale usor sportive ale masinii – incluzand aici suspensia, franele si acceleratia – si actionarea mult prea usoara a directiei.

click aici pentru poze oficiale cu versiunea hatchback si aici pentru sedan

Preturile pentru Romania nu au fost anuntate, dar conform traditiei Chevrolet ma astept ca si versiunea diesel sa pastreze un pret decent pentru ce ofera si sa fie mai accesibila decat majoritatea modelelor concurente. Aveo diesel tinteste clientii de Sandero si Logan diesel, dar si alte modele din aceeasi categorie de pret.

Acum Aveo nu mai are minusurile de alta data si alegerea unuia in favoarea altui model rival ar trebui sa tina cont in principal de gusturile personale si de pret. Siguranta, manevrabilitatea si designul nu mai reprezinta minusuri pentru Aveo si sta pe picior de egalitate, din aceste puncte de vedere, cu mai titratii sai rivali.

comenteaza si pe gmclub

Lasa un comentariu