Acasa Curiozitati Ce model de sofer suntem pentru copii? Aproape doua treimi spun ca parintii lor sunt agresivi, arata o cercetare Continental

Ce model de sofer suntem pentru copii? Aproape doua treimi spun ca parintii lor sunt agresivi, arata o cercetare Continental

de Adrian Mitrea

(sursa - 0-100.ro)

Aproape doua treimi dintre copii (63%) sustin ca parintii lor sunt soferi agresivi, iar 13% spun ca sunt speriati sau rusinati de modul in care conduc mama si tata, sunt concluziile unei cercetari realizate de producatorul de anvelope Continental. Cei mici isi mint parintii, spunandu-le ca este mai bun sofer cel care se afla in acel moment la volan, in lipsa celuilalt, mai arata studiul.

Prin cercetarea realizata la comanda Continental Tyres, unui numar de 1.000 de copii cu varste cuprinse intre 4 si 16 ani li s-a cerut sa spuna ce au vazut cand parintii lor sunt la volan si ce simt in legatura cu asta.

Multe dintre concluzii sunt surprinzatoare:

  • trei sferturi spun ca parintii lor zbiara la alti participanti la trafic;
  • unul din cinci copii spune ca parintele lor aflat la volan utilizeaza telefonul mobil in timp ce conduce;
  • 40% se supara cand parintii isi pierd cumpatul la volan;
  • aptitudinile slabe de sofer ale parintilor ii determina pe 22% dintre copii sa sa cufunde in scaunele lor si sa se ascunda;
  • unul din cinci copii i-a recomandat parintelui sau sa-si imbunatateasca stilul de condus, desi 14% sustin ca sunt prea speriati ca sa le spuna ceva;
  • 23% dintre copii au fost implicati in accidente cand la volan se aflau mama sau tata;
  • patru din cinci sustin ca tatal este mai predispus sa ruleze cu viteza;
  • doi treimi dintre parinti isi intreaba copiii cine este sofer mai bun, iar acestia spun ca unul sau altul in functie de care se afla in acel moment la volan (in lipsa partenerului sau de viata)

Cercetarea releva si alte elemente interesante. Peste 40% dintre copii si-ar dori ca masinile pe care le conduc parintii lor sa fie mai atractive. In timp ca majoritatea celor mici apreciaza masinile sport si cele 4×4, 14% dintre cei cu varste intre 4 si 7 ani si-ar dori ca masina lor sa fie o camioneta suprainaltata (monster truck), iar 7% ar vrea o caravana.

Exista si o parte pozitiva a cercetarii, deoarece 84% dintre copii sunt multumiti de timpul petrecut in masina si de vizitele facute prietenilor realizate cu automobilul. Totodata, 30% cred despre parintii lor ca sunt soferi mai buni decat ai altor copii, in timp ce 7% sunt de parare ca sofeaza mai rau.

Lasa un comentariu